24 ore neintrerupte de cultura

24 ore neintrerupte de cultura

Iubitorii de cultură şi-au dat întâlnire sambata si duminica, 24, respectiv 25 septembrie în Palatul Sonnenfeld, la Moszkova Cafe (str. Moscovei, nr. 8). Timp de două zile aici se va desfăşura „Gala traficantului de cultură”. Evenimentul debutează sambata, de la ora 17:00, iar duminică de la ora 18:30.

Evenimentul are ca scop atragerea tinerilor spre cultură, artă şi tradiţie.

„Gala traficantului de cultură este un eveniment care are ca scop promovarea producţiilor experimentale. Această gală va avea loc în Oradea, într-un efort de a face ca şi oraşul nostru să devină vizibil în sfera internaţională a artelor şi a circuitului cultural”, a declarat Emilia Bradea, coordonatoarea acestei acţiuni din partea Fundaţiei Alternative.

Secţiuni

Manifestarea este organizată pe mai multe secţiuni: piese de teatru, concerte, scurt metraje, filme, arte vizuale, arhitectură, expoziţii, ateliere de teatru şi lansări de carte. Artiştii invitaţi sunt din România şi din străinătate.

„Înaintea evenimentului principal, care va avea loc în primăvara anului 2012, acest eveniment va fi un teaser care va dura 24 de ore, toate spectacolele desfăşurânde-se pe durata unei zile”, a mai spus Emilia Bradea.

Evenimentul este organizat de Fundaţia Alternative România & Experiment.Teatru.Clandestin şi Moszkva Cafe.

C.D.

 

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase