25 de companii aeriene au intrat in faliment dupa scumpirea petrolului

Reactualizat la:
25 de companii aeriene au intrat in faliment dupa scumpirea petrolului
Scumpirea petrolului a determinat, numai in 2008, incetarea activitatii sau intrarea in faliment a unui numar de 25 de companii aeriane, potrivit Asociatiei Internationale de Transport Aerian (IATA).

“In timpul ultimelor sase luni, am suspendat 25 de companii aeriene din sistemul de compensare financiara, iar aceasta este cea mai importanta concentrare din toata istoria acestui sistem”, a precizat Anthony Concil, purtatorul de cuvant al IATA.

Pentru a preintampina problemele financiarre, Asociatia, care grupeaza 240 de companii aeriene, a creat un sistem de compensare intre cele mai multe dintre membrele sale, care permite protejarea clientilor, mai ales in caz de faliment.

Astfel, cand o persoana cumpara un bilet de avion la o agentie de voiaj, agentia plateste suma catre IATA, care vireaza apoi banii companiei aeriene care efectueaza zborul. In caz de probleme financiare grave, compania este suspendata din sistem, pentru a garanta o eventuala rambursare a pasagerilor.

Precedentul record similar dateaza din perioada imediat urmatoare atentatelor de la 11 septembrie, cand au fost excluse din IATA un numar de opt companii aeriene, printre care Swissair, compania belgiana Sabena sau Ansett (Australia).

ziare.com



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !