25 de proiecte, un singur an

Reactualizat la:
9Comentarii
25 de proiecte, un singur an
Ce nu s-a făcut în zeci de ani, lucrări ce totalizează peste 119,4 milioane de euro, ar trebui terminat în intervalul rămas până la sfârşitul acestui an.


La finele săptămânii trecute, primarul Ilie Bolojan şi viceprimarul Mircea Mălan au prezentat situaţia celor 25 de contracte cu finanţare europeană aflate în implementare în anul 2015.

Cel mai mare impact asupra vieţii cotidiene a oraşului îl va avea reabilitarea Pieţei Unirii, care ar trebui să înceapă în cel mult o lună ca să se poată finaliza în termenul cheltuirii banilor europeni.

Alecsandri, pietonală

„În acest an se reabilitează linia de tramvai de la strada Primăriei până pe Independenţei, la fostul magazin Făt Frumos, conductele de canalizare menajeră şi pluvială care sunt sub linia de tramvai vor trebui relocate între linie şi trotuar. De asemenea, avem lucrările de la Pasajul Vulturul Negru şi pe strada Vasile Alecsandri vorm lucra în acest an, cel puţin la racordarea imobilelor de acolo la agentul termic primar prin montarea a 11 module pe care le prevede proiectul. În 29 ianuarie, sperăm să avem proiectul tehnic pentru transformarea acestei străzi în pietonală, cu toate amenajările aferente, şi să încercăm să obţinem finanţare şi să o terminăm până la finalul anului”, spune viceprimarul Mălan. În aceeaşi situaţie e şi Podul Ferdinand – dacă se obţine acum finanţare, se va închide pentru renovare şi acesta.

Nebunie în transportul în comun

„Am discutat cu Poliţia Rutieră, cu OTL, cu cei de la Direcţia Tehnică din Primărie şi, în prinicipiu, circulaţia pe Independenţei va fi blocată, la fel ca Piaţa Unirii. Circulaţia se va direcţiona pe Moşoiu şi Maniu, străzi care vor deveni cu dublu sens prin desfiinţarea parcărilor”, precizează vicele.

Acesta zice că lucrările vor începe cu demontarea statuii lui Emanuil Gojdu luarea ei în custodie şi demolarea soclului pe care se stă.

Din cauza lucrărilor, tramvaiul va fi scos din funcţiune pe perioada lucrărilor, pe relaţia Independenţei şi pe B-dul Decebal, până la Olosig. Transportul în comun se va face cu autobuze. La fel, va fi afectat şi Tramvaiul 2.

„Am dat ordinul de începere a lucrărilor, termenul de execuţie a început să curgă. Sunt şi ei suntem şi noi interesaţi să demarăm, ca să le putem finaliza. E simplu ca bună ziua”, crede vicele.

Piaţa Rogerius, în grafic… nou

Deşi întârziată faţă de schema de lucrări asumată iniţial, lucrarea de la Piaţa Rogerius este considerată „în grafic” de edili. Februarie era termenul până la care ar fi trebuit terminată, dar orice trecător prin zonă îşi poate da seama că evoluţia lucrării nu avansează spre finalizare în două săptămâni.

„După ce lucrările au demarat a apărut ideea de a realiza acel pasaj subteran, idee care a implicat modificarea proiectului tehnic aferent”, precizează Mălan.

„Pentru noi nu este extrem de important dacă lucrarea se termină cu o lună mai devreme sau mai târziu. Ceea ce este esenţial e să se termine în termenul de finanţare şi să se facă la un nivel de calitate bun sau foarte bun”, mai spune acesta, expunând filosofia de lucru a instituţiei.

Vulturul Negru, în anulare

Alte lucrări vizează reabilitarea termică a 68 de blocuri, etapa a II de reabilitare a Cetăţii, drumul expres – aflat în grafic, s-au încheiat demolările şi se fac consolidări la dealurile Pisicii şi Ciuperca sau reabilitarea lăcaşurilor de cult.

În ceea ce priveşte proiectul reabilitării pasajului Vulturul Negru, vicele a anunţat că se va organiza o nouă licitaţie pentru refacerea mozaicului din pasaj. Având în vedere faptul că din fondurile proprii ale instituţiei vor fi reabilitate în acest an şi cupola, şi pereţii clădirii, restaurarea mozaicului va putea începe abia în a doua jumătate a anului.

„Aceste lucrări vor schimba în mod semnificativ faţa oraşului Oradea şi vor soluţiona probleme majore precum termoficarea sau circulaţia în oraş şi în preajma municipiului. Sunt convins că orădenii vor înţelege justeţea şi necesitatea acestor lucrări, lucrări care vor genera de asemenea, pe termen lung, economii importante pentru oraş precum şi dezvoltarea economică a Oradiei”, este concluzia primarului Ilie Bolojan. Asta, desigur, cu condiţia să se încheie la timp, alternativa fiind sarcini financiare suplimentare pentru oraş.

Proiecte

– reabilitare termică blocuri
– Parcul Industrial Oradea – etapele I şi II
– Reabilitarea Pasajului Vulturul Negru
– Reabilitare şi extindere reţea geotermală Nufărul I
– Reabilitare Piaţa Unirii
– Reabilitare Cetatea Oradea, etapele I şi II
– Construcţie Piaţa Rogerius
– Reabilitare sistem termic, reţele plus sursă
– Drumul expres
– Parcul Dealul Ciuperca
– Pista de biciclete
– Reabilitare Biserici
– Strandul Nymphaea
– pasajele Centurii peste DN 76 şi 79
– Reabilitare Sinagoga Sion
– Blocuri cazare temporară – 2 şi 3, în strada Atelierelor
– Extindere geotermal în zona Universităţii
– Campus Şcolar Partenie Cosma



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor