536.160 cereri unice în sumă totală estimată de 300 milioane euro au fost pregătite pentru plată de către APIA Bihor. Dintre acestea, o primă tranşă de 27.273 cereri, în sumă totală de 13.687.915 euro a fost plătită vineri. Aceste prime plăţi sunt efectuate către fermierii care au solicitat plata pentru schemele din sectorul vegetal.
Plăţile se efectuează progresiv pe măsură ce dosarele fermierilor sunt procesate şi validate pe tot fluxul de lucru din cadrul sistemului informatic, pentru fiecare schemă de plată pentru care s-a făcut solicitarea.
„Funcţionarii APIA împreună cu specialiştii consorţiului condus de Siveco România depun toate eforturile în vederea respectării cu stricteţe a termenelor planificate şi comunicate, astfel încât fondurile să ajungă cât mai repede la fermieri. Precizăm că funcţionarea modulului care asigură plăţile finale valorifică activitatea laborioasă de dezvoltare şi implementare a tuturor celorlalte module care susţin fluxurile operaţionale ale APIA”, spun reprezentanţii APIA.
Până la acest moment, schemele care se autorizează la plată sunt: schema de plată unică pe suprafaţă în cuantum de 79,73 euro/ha, pata redistributivă: primul interval: 1 – 5 ha inclusiv în cuantum de 5,00 euro/ha; al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha inclusiv în cuantum de 51,07 euro/ha. Plata pentru tinerii fermieri în cuantum de 19,93 euro/ha, pata pentru micii fermieri care au până la 7 ha în cuantum de maxim 1250 euro. ANT 1 (Schema de ajutoare naţionale tranzitorii pentru culturi pe teren arabil, decuplată de producţie) în cuantum de 19,19 euro/ha.
Plăţile se efectuează în lei, la cursul de schimb stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2015 respectiv 4,4176 lei pentru un euro. Pe măsură ce dezvoltarea sistemului informatic va permite, APIA va autoriza şi plata celorlalte scheme de plăţi directe, ajutoare naţionale tranzitorii şi măsuri de dezvoltare rurală.
„Ca urmare a eforturilor deosebite depuse de funcţionarii APIA Centrul Judeţean Bihor pentru care din 01.03.2016 şi până la finalizarea autorizării la plată a cererilor unice de plată depuse în anul 2015 programul de lucru a inclus şi va include toate sâmbetele şi duminicile ”, a precizat Florian Pavel, directorul APIA Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!