3.300 de poliţişti asigură siguranţa la Bac

3.300 de poliţişti asigură siguranţa la Bac
Peste 3.300 de poliţişti vor supraveghea, luni, cele 1.396 de unităţi de învăţământ din întreaga ţară în care se va susţine proba orală a examenului de bacalaureat, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Potrivit comunicatului, din cei 3.335 de poliţişti mobilizaţi luni, 2.487 sunt de la structurile de ordine publică, 756 de la structurile de poliţie rutieră şi 92 de specialişti din cadrul structurilor de investigaţii criminale.

Peste 200.000 de elevi vor susţine, între 15 şi 17 februarie, proba orală de limba română din cadrul bacalaureatului, au anunţat reprezentanţii Ministerul Educaţiei.

Subiectele pentru probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română sunt elaborate de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE). Subiectele cuprind texte literare şi nonliterare şi vor avea un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute.

Elevii nu au voie să introducă în sălile de examen materiale interzise, iar dacă o fac vor fi eliminaţi din examen. La probele orale, candidatul extrage un bilet şi primeşte hârtie ştampilată pentru ciornă. De asemenea, elevii nu au voie să intre în clase cu telefoane mobile sau alte aparate cu care s-ar putea copia.

La probele orale nu se primesc note, ci calificative, în funcţie de un punctaj de până la 100. Chiar dacă punctajul unui elev în urma susţinerii probelor orale este 0, el va avea calificativul de începător, acesta necondiţionând promovarea bacalaureatului. Elevii care nu se prezintă la probele orale au voie să participe la probele scrise, însă nu pot promova examenul de bacalaureat.

Proba orală de limba română va fi urmată, tot în timul anului şcolar, de o probă de limbă străină şi una de informatică, iar la sfârşitul anului şcolar elevii vor susţine alte trei probe, de data aceasta scrise, care se notează şi se constituie în medie finală de bacalaureat. Elevii care studiază în altă limbă decât româna vor susţine, în plus, o probă scrisă şi una orală de limbă maternă.

Sursa NewsIn



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase