36 de sesizări

Bihorenii au folosit 112 duminică, pentru a anunţa posibile incidente electorale.

Bihorenii au aflat că pot anunţa la 112 despre eventuale nereguli în procesul electoral. Astfel, pe parcursul întregii zile în care s-a derulat al doilea tur de scrutin, au fost primite, prin Sistemul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, un număr de 36 de sesizări. Un operator desemnat special pentru preluarea apelurilor despre posibile incidente electorale a stat la dispoziţia cetăţenilor în dispeceratul de urgenţă.

Duminică, în intervalul orar 07.00 – 21.00, în judeţul Bihor au fost primite 36 de sesizări prin Sistemul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, cu privire la posibile incidente de natură electorală. Fiecare caz a fost verificat în parte, poliţiştii stabilind ulterior că doar două au avut elementele reale pentru a numi fapta sesizată infracţiune sau contravenţie. Cele două cazuri sunt similare şi privesc patronii a două localuri din Oradea, care au comercializat duminică băuturi alcoolice deşi aveau interdicţie fiindcă localurile respective se aflau la mai puţin de 500 de metri distanţă de secţii de votare. Cei doi patroni au fost amendaţi cu câte 1.500 lei.

Otilia Şandor



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !