4 profesori de 10 la definitivat

De Crina Dobocan
4 profesori de 10 la definitivat
229 de cadre didactice au promovat examenul de Definitivare în învățământ, între care 4 cu media 10.

Pe site-ul Ministerului Educației (http://definitivat.edu.ro/), dar și pe cel al Inspectoratului Școlar Județean Bihor (http://isjbihor.ro), au fost afișate luni rezultatele examenului de Definitivare în învăţământ, sesiunea 2018.

La examenul naţional de Definitivare 2018, în Bihor au fost validaţi 333 de candidaţi. Dintre aceștia, 19 s-au retras, iar 14 au fost absenţi. Niciun candidat nu a fost eliminat.

Din cele 300 de lucrări preluate la proba scrisă, 9 candidaţi au avut note sub 5, 24 între 5-5.99, 30 între 6-6.99 şi 46 între 7-7.99. Cei mai mulţi candidaţi, 98, au avut note cuprinse între 8-8.99, 89 de cadre didactice au luat note cuprinse între 9-9.99 şi 4 candidaţi au obţinut nota 10 (2 la Educatoare limba română, 1 la Limba şi literatura germană, 1 la Psihopedagogie specială).

„Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puțin 8 pentru promovarea examenului. Cei 333 de candidaţi validaţi au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs «Bine» sau «Foarte bine», media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8, iar nota obţinută la fiecare probă să nu fie mai mică de 7”, a explicat Claudiu Damian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Bihor.

Procent

Conform rezultatelor de dinainte de contestații, 229 de cadre didactice au promovat examenul de definitivare în învățământ, iar 71 au fost respinse.

Un candidat a avut media sub 5.00, 3 candidaţi au avut medii cuprinse între 5-5.99, 18 între 6-6.99, 49 între 7-7.99. Dintre cei promovaţi, 85 de cadre didactice au avut medii cuprinse între 8-8.99, 140 între 9-9.99 şi 4 profesori au obţinut media 10.

Procentul general de promovare, înainte de contestaţii, este de 68,77%, cu peste 8% mai mare față de cel din anul precedent (60,10%).
Contestaţiile se depun până azi, ora 14:00, la centrul de examen – „Liceul Teologic Penticostal Betel” Oradea. Rezultatele finale vor fi afişate în 27 iulie 2018.

„Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional. Prin dobândirea Definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant şi poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice”, a amintit Damian.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !