5 administrații locale din România și Ungaria, soluții comune de dezvoltare

De Veronica Bursaşiu
7Comentarii
5 administrații locale din România și Ungaria, soluții comune de dezvoltare
Consiliile locale Marghita Aleșd, Șinteu, Berettyóújfalu și Szarvas s-au întrunit, în premieră, într-o ședință comună în cadrul proiectului „Pod administrativ între orașele din zona transfrontalieră româno-maghiară”.

Gazda evenimentului a fost Casa de Cultură din Marghita. Aleșii din România și Ungaria au participat la un schimb de experiență pe tema activităților administrației publice având ca punct de interes provocările specifice cu care se confruntă organismele de decizie la nivel local în activitatea lor.

Gestionarea bugetelor locale, politicile de promovare a tehnologiilor moderne de comunicare, îmbunătățirea capacității de gestionare a datelor, creșterea transparenței activităților administrației publice și promovarea proceselor participative în luarea deciziilor s-au aflat pe agenda de lucru a întâlnirii.

„Astfel de întâlniri sunt benefice și fac parte dintr-un ciclu de evenimente pe care le dorim să le organizăm cu scopul final de a-i determina pe copiii noștri să rămână în țară. Asta o putem face învățănd unul de la celălalt.

Trebuie să învățăm de la autoritățile din Berettyóújfalu și Szarvas, iar administrațiile din Ungaria să cunoască activitatea derulată de autoritățile locale din Marghita, Aleșd, Șinteu”, a spus primarul de Marghita, Pocsaly Zoltán.

Prezent la eveniment, deputatul Szabó Ödön a reamintit celor prezenți că „în urmă cu 30 de ani stăteam câte 3-4 ore la graniță, nu ca să realizăm programe, ci ca să putem să ne vizităm.Pentru noi, cei din zona de graniță, e important să ne cunoștem în profunzime, nu doar de la Băi de la Marghita sau de la Gyula, pe de altă parte trebuie să învățăm unii de la alții.

Avem structuri diferite, în Ungaria în fiecare sat e un primar, la noi există organizare pe comune, dar în ciuda acestui fapt avem trei-patru lucruri comune: și în România, și în Ungaria important e cum îți scoți impozitul, cum îl gestionezi, e importantă evoluția populației, cine sunt locuitorii, e importantă evidența proprietății, e important să iei decizii, sunt importante modalitățile de transparență, e important, în interiorul țării și transfrontalier ce programe se folosesc, bazele de date.

Participanți la eveniment

Rezolvând problemele din administrația locală, învățând unii de la alții, ducem administrația mai aproape de cetățean, aducând actul administrativ în beneficiul lui… Chiar dacă bugetarea unor astfel de proiecte nu e comparabilă, de exemplu, cu bugetarea unor proiecte precum cel de la Muzeul Țării Crișurilor sau cu cel de la Teatru, impactul social e cel puțin similar, dacă nu semnificativ mai mare. ”

Finanțat prin programul Interreg V-A România-Ungaria 2014-2020, proiectul „Pod administrativ între orașele din zona transfrontalieră” a prilejui secretarului Primăriei Marghita, Cornelia Demeter să prezinte noutățile din Codul Administrativ. „Actul de constituire al Consiliului Local se va face prin ordin de prefect și nu va fi o Hotărâre a Consiliului Local.

Validarea/invalidarea consilierilor locali se va face prin încheiere judecătorească, exact așa cum se procedează în cazul primarului. De asemenea, orice cetățean al Uniunii Europene, în vârstă de 23 de ani, care are domiciliul pe raza UAT-ului, poate candida pentru un loc în Consiliul Local, iar din 2020, alegerea președintelui Consiliului Județean se va face prin vot uninominal”, a explicat Cornelia Demeter.

Liliana Mierea, consilier în cadrul Compartimentului Afaceri Europene, managmentul proiectelor, a prezemtat orașul din perspectiva unui pol de dezvoltare în zona de Nord a Bihorului.

Reabilitarea și modernizarea Bibliotecii Municipale „Ioan Munteanu” Marghita, prevede prin proiect și lucrări privind modernizarea parcului central și realizarea unui culoar pietonal de legătură în zona centrală. Valoarea investițiilor este estimată la 4.964.611,03 lei, contribuția proprie din bugetul local fiind de 99.292,22 lei.

Proiectul care are ca obiectiv realizarea unui centru cultural-recreativ modern a fost depus spre finanțare în cadrul POR 2014-2020, Axa prioritară 13, Obiectiv specific 13.1. Secțiile de cardilogie, chirurgie generală, diabetologie, medicină internă, pneumologie, laboratorul de bio-chimie din cadrul Spitalului Municipal Marghita vor fi dotate, fiecare în parte, cu aparatură de peste 300.000 de euro. Se întâmplă în cadrul proiectului „Dotarea ambulatorului Spitalului Municipal Dr. Pop Mircea” , finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Administrația locală din Marghita are 5 proiecte prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), 5 pe Progarmul Operațional Regional și 3 pe Interreg. Programul aleșilor a prevăzut și o deplasare la Otomani, o vizită la Centrul de Informații, Educație și Prezentare de Istorie Naturală și Peisagistică în Văile Crișului, Barcăului și a Ierului, obiectiv finanțat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria 2007-2013.

Prezent la eveniment, consilierul președintelui Consiliului județean Adrian Simon a lansat participanților provocarea de a gândi în perspectiva apropiată în care Marghita și Berettyóújfalu ar putea forma un pol de dezvoltare la care să adere și alte localități, în condițiile în care aceste orașe vor fi legate prin autostradă, pe așa numita axă a Barcaălui. „Gândiți-vă ce tip de hotărâri de consiliu local, județean ar trebui să lansăm pentru a pregăti acest moment”, a lansat provocarea omul Președintelui CJ Bihor.

Concluzia evenimentului a fost trasă de primarul Aleșdului Ioan Todoca care a spus că pentru localitățile care doresc să se dezvolte atragerea de fonduri europene e soluția, bugetele locale fiind absolute insuficiente. Proiectul

„Pod administrativ între orașele din zona transfrontalieră româno-maghiară” are un buget de 362,500.00 euro are ca scop creșterea capacității administrației publice locale în furnizarea unor servicii publice locale în furnizarea unor servicii de calitate, întărirea comunicării, stabilirea unor mecanisme sustenabile de cooperare cu scopul de a îmbunătăți schimburile transfrontaliere.

Proiectul se derulează pe parcursul a 15 luni, până pe 29 febriuarie 2020.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor