50.000 de euro pentru românii ce se întorc acasă

Reactualizat la:
16Comentarii
50.000 de euro pentru românii ce se întorc acasă
Banii vor putea fi folosiţi ca granturi pentru deschiderea unor afaceri.

Guvernul vrea să-i atragă pe românii din străinătate să se întoarcă acasă. La începutul lunii septembrie va fi lansat în dezbatere publică un program guvernamental conform căruia românii din străinătate care vor să se întoarcă în ţară vor primi un grant de până la 50.000 de euro pentru a-şi deschide o afacere. „Programul va fi implementat de Ministerul Fondurilor Europene şi va avea un buget total de 30 de milioane de euro, care vor proveni din fonduri europene, prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU). Fiecare beneficiar va primi până la 50.000 de euro, adică 90% din totalul investiţiei”, a declarat Claudiu Vrînceanu, secretar de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA) .

Consultanţă şi training

Potrivit acestuia, viitorii antreprenori vor beneficia şi de consultanţă şi training în afaceri. „Din punctul meu de vedere, este important, în primul rând, să oferim nu doar granturi, ci şi consultanţă, training, cursuri pentru cei care vor beneficia de aceste granturi. În al doilea rând, este important să promovăm în mod onest aceste programe, întrucât am observat în piaţă că încrederea în stat şi administraţie a românilor plecaţi este foarte redusă şi ei au senzaţia că li se iau bani, nu li se dau”, a arătat secretarul de stat.

El a amintit că există în piaţă un număr mare de granturi lansate, cu bani de la stat sau bani europeni, însă potenţialii beneficiari nu ştiu de existenţa acestora.

Vrînceanu a adăugat că este de preferat ca românii care se întorc să îşi deschidă un business în zona lor de expertiză, spre exemplu cine a lucrat în construcţii să îşi deschidă o firmă în acest sector, iar cine a îngrijit persoane vârstnice să deschidă un azil de bătrâni.

„Acestea sunt modele de business destul de greoaie, tocmai din această cauză este important să le oferim şi consultanţă, nu doar granturi”, a precizat el.

Oficialul ministerial a mai spus că în categoria potenţialilor beneficiari se vor încadra şi studenţii care au studiat în străinătate şi vor să se întoarcă în ţară, nu doar cei care au lucrat în afară. Criteriile finale de eligibilitate pentru beneficiari vor fi stabilite în cadrul procesului de consultare publică, proces care va fi demarat la începutul lunii septembrie, a adăugat Claudiu Vrînceanu. Declaraţiile au fost făcute în cadrul consultărilor proiectului „România competitivă”, cu tema Diaspora — „Mobilitatea fortei de munca: brain-regain”.



16Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor