50.000 euro pentru fiecare proiect

50.000 euro pentru fiecare proiect
Fermierii şi antreprenorii au posibilitatea să acceseze fonduri europene nerambursabile, de minim 50.000 euro/proiect, pentru activităţile neagricole finanţate prin Submăsura 6.2, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Submăsura are ca scop, în special, crearea de noi activităţi neagricole pentru fermierii deţinători ai exploataţiilor agricole de mici dimensiuni sau membrii familiilor lor şi, în general, pentru întreprinzătorii din mediul rural care se încadrează în categoria micro‐întreprinderilor sau întreprinderilor mici, acordându‐se prioritate sectoarelor cu potenţial ridicat de dezvoltare.

Solicitanţii eligibili care pot accesa astfel de fonduri europene sunt fermierii sau membrii unei gospodării agricole din spaţiul rural care îşi diversifică activitatea prin înfiinţarea unei activităţi non-agricole pentru prima dată, micro-întreprinderile şi întreprinderile mici din spaţiul rural care îşi propun activităţi non-agricole pe care nu le-au mai efectuat pâna la data aplicării sprijinului, precum şi micro-întreprinderile şi întreprinderile mici nou înfiinţate în anul depunerii Cererii de Finanţare sau cu o vechime de maxim 3 ani fiscali, care nu au desfăşurat activităţi până în momentul depunerii proiectului (start-ups).

Domeniile de diversificare acoperite în cadrul sub‐măsurii sunt: activităţi de producţie, activităţi meşteşugăreşti, activităţi turistice, dar şi servicii. Sprijinul nerambursabil va fi acordat sub formă de primă în două tranşe, astfel: 70% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanţare şi 30% din cuantumul sprijinului se va acorda cu condiţia implementării corecte a Planului de Afaceri fără a depăşi 5 ani de la data semnării Deciziei de Finanţare. Sprijinul va fi în valoare de 70.000 euro/ proiect în cazul activităţilor de producţie, servicii medicale, sanitar-veterinare şi de agroturism şi de 50.000 euro/ proiect în cazul altor activităţi.

În prezent, sesiunea 2016 de depunere a proiectelor pentru Submăsura 6.2 a fost închisă, după ce fondurile europene au fost epuizate. În acest an, pe submăsura 6.2 au fost depuse 2.340 de proiecte, cu o valoare totală de 146 de milioane de euro. O nouă sesiune urmează să fie deschisă anul viitor, alocarea financiară fiind de 75 de milioane de euro. Peste 615 milioane de euro au fost atrase de fermierii români în acest an, în cadrul proiectelor cu fonduri europene finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase