661.000 de lei pentru proiecte de dezvoltare la Universitatea Oradea

De Crina Dobocan
4Comentarii
661.000 de lei pentru proiecte de dezvoltare la Universitatea Oradea
Universitatea din Oradea a dat startul la patru proiecte de dezvoltare finanțate din surse externe.

Universitatea din Oradea a anunțat marți, în cadrul unui conferințe de presă, demararea a patru proiecte finanțate din Fondul de Dezvoltare Instituțională (F.D.I.) 2018 al Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior.

Fondul de Dezvoltare Instituţională are ca scop susţinerea proiectelor de dezvoltare instituţională de la nivelul universităţilor de stat din România, finanţate din bugetul Ministerului Educației Naționale, în vederea creşterii capacităţii instituţionale şi a îmbunătăţirii calităţii sistemului naţional de învăţământ superior.

Universitatea din Oradea a depus 4 proiecte pe 4 din cele 6 domenii disponibile.

,,Am obținut finanțare pentru toate cele patru proiecte depuse în patru din șase axe (creşterea echităţii sociale, în vederea incluziunii sociale şi sporirea accesului la învăţământul superior, corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii; internaţionalizarea învăţământului superior din România; asigurarea funcţionării în bune condiţii a grădinilor botanice universitare, a staţiunilor didactice, a bazelor de practică şi a altor infrastructuri de susţinere a activităţilor didactice, din cadrul universităţilor; susţinerea activităţilor societăţilor antreprenoriale studenţeşti (SAS) din cadrul universităţilor;
îmbunătăţirea calităţii activităţii didactice, inclusiv a respectării deontologiei şi eticii academice și susţinerea cercetării de excelenţă din universităţi”, a arătat prorectorul Ligia Burtă.

Laboratoare

Cea mai mare finanțare- în valoare de 275.000 de lei, a fost obținută pe domeniul grădini și stațiuni. În cadrul proiectului ,,Laborator didactic de monitorizare a vulnerabilităţii unor culturi horticole şi evidenţierea unor markeri de stres la efectele schimbărilor climatice”, specialiștii vor face cercetări asupra soiurilor de pomi prieteni cu căldura (caisul, dar nu numai).

,,În urma trasnformărilor care au apărut, am pierdut un patrimoniu de specii termofile. Se importă pomi de diverse specii, fără nicio evaluare în ce privește existența la condițiile climatic ale zonei și, evident, ne putem trezi cu investiții inutile. Ne dorim să înființăm o bancă de gene pentru aceste specii termofile, așa încât să le mai regăsim în gospodăriile românești. Avem avantajul că mulți dintre studenții noștri au bunici la țară, în grădinile cărora cresc aceste soiuri pe care dorim să le conservăm”, a spus prof. Laslo Vasile de la Facultatea de Protecția Mediulii, manager de proiect.

Laboratoarele vor fi amenajate în stațiunea de cercetare pomicolă a Facultății de Protecția Mediului, iar în cadrul lor se vor face studii de genetică molecular, de microscopie sau de fertilizare in vitro.

Eficientizare

Un alt proiect câștigat, în valoare de 211.000 de lei, se referă la creşterea capacităţii instituţionale, prin eficientizarea accesului la învăţământul superior la Universitatea din Oradea. Prin intermediul acestui proiect, Universitatea își va promova specializările în rândul a 3.000 de elevi din zona de Nord-Vest a țării.

Al treilea proiect are o valoare de 91.000 de lei și vizează cercetarea de excelenţă la Universitatea din Oradea în domeniul nanomaterialelor. Prin acest proiect vor fi achiziționate aparate și tehnică necesară studiilor în acest domeniu.

Al patrulea proiect are în centru studenții și dezvoltarea spiritului lor antreprenoarial. 84.000 de lei au fost alocați proiectului ,,Antreprenor pe dezvoltarea spiritului lor antreprenoarial. 84.000 de lei au fost alocați proiectului ,,Antreprenor pentru România”, bani din care va fi sprijinită

Societatea Antreprenorială Studențească a UO, înființată în urmă cu un an. Managerul de proiect, Aurel Căuș a anunțat că obiectivele proiectului sunt realizarea unei pagini web accesibilă studenților pentru a descoperi informații de natură antreprenorială, certificarea a 15 cadre didactice cu competențe în domeniu, elaborarea unui curs de antreprenoriat pentru studenți și includerea Universității în circuitul universităților de natură antreprenorială.. Termenul de finalizare al proiectelor este 15 decembrie 2018.

masterplan-universitatea-oradea-6
Masterplanul campusului universitar a fost lansat în dezbatere publică. Noul plan de dezvoltare a zonei Universității Oradea a fost lansat în dezbatere publică la finalul săptămânii trecute. A fost realizat de arhitectul bucureștean Petre Năstase și a fost prezentat în Sala Mare a Primăriei, de a...



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor