74 de utilizatori din Timis, acuzati de furt de gaze naturale

De Marcel Hoster
74 de utilizatori din Timis, acuzati de furt de gaze naturale
74 de utilizatori din Timis, acuzati de furt de gaze naturale
Principala companie furnizoare de gaze naturale a descoperit peste 1.500 de cazuri în care utilizatorii au intervenit la contoarele de gaze naturale pentru a putea utiliza fraudulos gazele furnizate. Dintre acestea, 74 au fost descoperite în Timiş. Pedepsele sunt importante, Justiţia a dat prima condamnare pentru intervenţii neautorizate asupra contoarelor.

Echipele specializate ale E.ON Gaz Distribuţie au identificat, în primele opt luni ale acestui an, 1.533 cazuri de intervenţii neautorizate la contoarele de gaze naturale, în vederea facilitării consumului fraudulos, din acestea 74 fiind identificate în judeţul Timiş.

Aceste cazuri au făcut obiectul unor sesizări adresate organelor abilitate ale statului în vederea identificării şi sancţionării vinovaţilor. Totodată, E.ON Gaz Distribuţie a iniţiat demersurile legale în vederea recuperării prejudiciilor aduse companiei.

Recent, o persoană a fost condamnată, printr-o sentinţă în prima instanţă pronunţată de Judecătoria Arad, la cinci ani de închisoare cu executare şi plata unor daune materiale de 56.943,7 lei pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la furt calificat de gaze naturale în formă continuată şi pentru deteriorarea echipamentelor de măsurare a consumului de gaze naturale.

Echipe specializate ale E.ON Gaz Distribuţie efectuează periodic verificări în teren în scopul depistării cazurilor de consum fraudulos de gaze naturale.

Compania atrage atenţia asupra riscurilor la care se expun persoanele care efectuează sau care permit intervenţii neautorizate la aparatele de măsurare a consumului de gaz şi la instalaţiile de gaze naturale.

Intervenţiile asupra echipamentelor de măsurare a consumului de gaze naturale în scopul înregistrării unei cantităţi mai mici decât cea reală reprezintă infracţiunea de distrugere. Totodată, consumul de gaze naturale fără înregistrarea acestuia ca urmare a intervenţiei asupra echipamentelor de măsurare sau prin alte mijloace reprezintă furt calificat, infracţiuni prevăzute şi sancţionate ca atare de Codul Penal şi de Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale.

Cum sunt destui binevoitori care să „ajute” la furtul de gaze, compania furnizoare recomandă utilizatorilor să nu accepte ofertele venite din partea anumitor persoane şi să nu permită accesul acestora la instalaţiile proprii sau ale distribuitorului licenţiat de gaze naturale în vederea efectuării unor modificări de orice natură, menite a distorsiona înregistrarea cantităţilor reale de gaze naturale consumate.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase