750 de polițiști, pentru siguranța cetățenilor în preajma Paștelui

1Comentariu
750 de polițiști, pentru siguranța cetățenilor în preajma Paștelui
© Foto: Carmen Ile
Peste 750 de poliţişti bihoreni vor acţiona, în acest weekend, pentru a preveni tulburarea ordinii şi liniştii publice, pentru descurajarea şi combaterea infracţiunilor sau a altor fapte antisociale care pot aduce atingere ordinii publice, ordinii de drept, integrităţii persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi pentru asigurarea desfăşurării normale a traficului rutier şi pietonal.

Acțiuni în sistem integrat

Poliţiştii bihoreni vor acţiona în sistem integrat, în echipe mixte, alături de jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră, urmând a fi efectuate controale în locurile şi zonele de interes operativ din mediul urban şi rural. Se va acorda o atenţie deosebită locurilor cu mare fluenţă de public, în care urmează a se desfăşura slujbe religioase şi activităţi culturale, sportive, de agrement, discoteci etc., pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă, prevenirii infracţiunilor cu violenţă şi furturilor.

La datorie în Noaptea de Înviere

Poliţiştii de ordine publică şi poliţie rutieră vor acţiona în toate localităţile în care se vor oficia slujbe religioase, pentru identificarea elementelor pretabile la acţiuni turbulente ori la săvârşirea unor fapte antisociale şi pentru menţinerea ordinii publice pe timpul desfăşurării slujbelor religioase.

Pe toată durata desfăşurării slujbelor, în zona bisericilor şi a celorlalte locuri de cult vor acţiona echipe mixte de ordine publică, pentru a preveni infracţiunile cu violenţă de orice fel, tâlhăriile, furturile din buzunare şi actele de profanare a locurilor de cult.

Traficul rutier monitorizat în permanenţă

Pentru fluidizarea traficului rutier, înainte, în timpul slujbelor şi după terminarea acestora, poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor vor supraveghea şi dirija circulaţia pe principalele artere din localităţi.

Poliţiştii rutieri bihoreni vor fi prezenţi la orele de vârf pe principalele artere din zonele turistice, precum şi pe traseele de acces către aceste zone, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei.

Combaterea infracțiunilor economice

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor acţionează pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de natură economică specifice sărbătorilor pascale, împreună cu reprezentanţi ai A.N.S.V.A. şi ai Direcţiei Sanitar – Veterinare.

Se acordă o atenţie deosebită verificărilor ce se vor efectua la agenţii economici care comercializează animale vii, ouă sau alimente de origine animală, sub aspectul respectării normelor sanitar-veterinare şi pentru prevenirea evaziunii fiscale.

Totodată, se va urmări identificarea locurilor unde sunt sacrificate în mod ilegal animale.

Polițiștii, pregătiți să intervină

În acelaşi timp, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi în vederea evitării producerii oricăror evenimente deosebite, la sediul I.P.J. Bihor va fi asigurată o rezervă de intervenţie care va avea în componenţă şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor