8 echipe calificate in optimile LC

8 echipe calificate in optimile LC

Marti seara s-a jucat ultima etapa din patru grupe din Liga Campionilor. Real
Madrid a debutat cu stangul sub comanda noului antrenor, Juan Ramon Lopez Caro.

Inter Milano nu a reusit decat un rezultat de egalitate pe terenul celor de la
Rangers.

In grupa E, AC Milan si PSV Eindhoven au resit sa se califice
in optimile Ligii Campionilor. Schalke a prins locul trei si va juca in Cupa
UEFA.

Marti seara, in ultima etapa din faza grupelor, AC Milan a reusit sa invinga pe
propriul teren pe Schalke cu 3-2, dupa un meci foarte bogat in faze de poarta.
Pirlo a deschis scorul pentru Milan in minutul 42, insa dupa doar doua minute
oaspetii au egalat prin Poulsen.

In repriza secunda, mijlocasul Milanului, Kaka a iesit in evidenta prin cele
doua goluri pe care le-a marcat in minutele 52 si 60.

In minutul 66, Lincoln a prins un sut de la aproximativ 27 metri lateral dreapta,
mingea a fost deviata de un jucator advers, l-a derutat pe Dida si scorul a
devenit 3-2.

In celalalt meci, PSV a trecut de Fenerbahce cu scorul de 2-0, prin golurile
lui Cocu in minutul 14 si Farfan in minutul 85. Echipa eliminata din ambele
competitii: Fenerbahce.

De asemenea, Lyon si Real Madrid, din grupa F, au reusit sa
se califice in optimile Ligii Campionilor, insa acest lucru s-a stiut din etapa
trecuta. In Cupa UEFA va merge Rosenborg.

Real Madrid a debutat cu stangul sub comanda noului antrenor Juan Ramon Lopez
Caro, pierzand cu scorul de 1-2 in fata celor de la Olympiakos, chiar daca Ramos
i-a adus pe spanioli in avantaj inca din minutul 7. Golul victorios al grecilor
a fost marcat de Rivaldo.

Lyon a trecut cu acelasi scor de Rosenborg prin golurile marcate de Benzema
si Fred. Pentru norvegieni a marcat Braaten. Francezii au reusit sa castige
acest meci in ultimul minut regulamentar al meciului. Echipa eliminata din ambele
competitii: Olympiakos.

In grupa G cel mai asteptat meci, Chelsea-Liverpool s-a terminat
nedecis, scor 0-0, insa ambele echipe sunt calificate in optimi. Betis va merge
in Cupa UEFA.

La aceasta partida au asistat aproximativ 41.000 de spectatori.

Betis a pierdut surprinzator pe teren propriu, scor 0-1, in fata belgienilor
de la Anderlecht. Singurul gol al meciului a fost marcat de Kompany. Echipa
eliminata din ambele competitii: Anderlecht.

Grupa H a avut doua rezultate de egalitate.Artmedia a reusit
sa termine la egalitate cu Porto, scor 0-0.

In celalalt meci, Adriano a deschis scorul pentru Inter, insa Løvenkrands
a egalat pentru Rangers dupa doar opt minute.

C. Zanetti a fost eliminat in minutul 88, dupa ce a incasat doua cartonase
galbene.

Aproximativ 49.000 de spectatori au urmarit aceasta partida din tribune.

Din aceasta grupa cele doua echipe care merg in optimi sunt Inter si Glasgow
Rangers. Artmedia va merge in Cupa UEFA. Echipa eliminata din ambele competitii:
FC Porto.

Onlinesport.ro