9 persoane au fost ucise de Hezbollah

6Comentarii
Cinci rachete Katiuşa au fost lansate în această dimineaţă de gruparea Hezbollah asupra oraşului-port israelian Haifa. Una dintre rachetele a căzut în zona gării din Haifa. Cel puţin nouă civili israelieni au fost ucişi şi aproape 20 răniţi.

Este cel de-al doilea atac cu rachete asupra acestui oraş de la începutul conflictului în urmă cu aproape cinci zile.

Cu puţin timp în urmă, un canal israelian de televiziune a anunţat că liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost rănit. Gruparea de gherilă neagă însă rănirea liderului său şi susţine că Nasrallah este sănătos şi în siguranţă şi consideră vestea rănirii sale drept propagandă israeliană.

Aviaţia israeliană a bombardat mai multe obiective din Liban pentru a cincea zi consecutiv. Clădirea din Beirut care adăposteşte televiziunea Hezbollah a fost complet distrusă în această dimineaţă de bombardamentele aviaţiei israeliene.

Raidurile din această dimineaţă au vizat clădirea postului de televiziune al-Manar, deţinut de Hezbollah şi mai multe imobile aparţinând acestei organizaţii, situate în capitala libaneză. Într-un alt raid, aviaţia israeliană a lovit un sediu al grupării şiite, situat la Baalbek, în estul ţării. Pentru moment, nu există informaţii cu privire la numărul victimelor.

Noaptea trecută trupele israeliene au pătruns în Fâşia Gaza, unde s-au angajat în confruntări cu militanţii organizaţiei Hamas. Trei palestinieni au fost ucişi, iar alţi 10 răniţi, în luptele de la Beit Hanoun, în nord-estul Fâşiei Gaza.

Israelul a declanşat ofensiva în Fâşia Gaza la 28 iunie, ca urmare a răpirii caporalului evreu Gilad Shalit, de către militanţii palestinieni, cu 3 zile înainte. Operaţiunile din această regiune s-au soldat cu 85 de morţi în rândul palestinienilor.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor