A 18-a victorie stagionară pentru CSM Oradea

De Gavril Nutiu
Orădenii au obţinut un succes lejer
Orădenii au obţinut un succes lejer - © FOTO: COSTEL DEMIAN
Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea a câştigat cu scorul de 32-28 (16-14) meciul de pe teren propriu cu CSM Şcolar Reşiţa, contând pentru etapa a 20-a din Seria B.

Partida s-a disputat la Arena “Antonio Alexe” şi a consemnat un succes facil al gazdelor, care au dominat disputa cu autoritate. Aceasta a fost cea de-a 18-a victorie pentru handbaliştii orădeni, din tot atâtea meciuri disputate.

Echipa noastră a jucat atât cât a trebuit, fără a se întrebuinţa prea mult. CSM Oradea s-a desprins încă din primele minute, conducând cu trei-patru goluri diferenţă. La pauză, scorul era 16-14.

În repriza secundă, gazdele şi-au mărit avantajul, ecartul ajungând până la şase goluri, scoruri 23-17 (’41), 28-22 (’51), 30-24 (’54). Reşiţenii au mai redus în ultimele minute din diferenţă, pe fondul relaxării orădenilor, scor final 32-28.

Antrenorii Sebastian Tudor (principal) şi George Tăutu (secund) au aliniat echipa: Niculai, Duma – portari; Al. Pop 11 goluri marcate, Botea 5, Crăciun 5, Munea 3, Szilágyi 3 (1 din penalty), Laslo 2, Munteanu 1, Stroe 1, Iozu 1, Mihăilescu, Zamfir. De la formaţia oaspete s-a remarcat Vulpe, cu 6 goluri înscrise.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !