A 19-a prelevare de organe din Bihor

Reactualizat la:
6Comentarii
A 19-a prelevare de organe din Bihor
Un bihorean intrat în moarte cerebrală a dăruit viaţă altor patru semeni.

Marți noapte la Oradea a avut loc a 19 – a prelevare de organe din acest an, salvatoare de vieţi omeneşti.

Pacientul, de 37 de ani, era internat de două zile la Spitalul Judeţean Oradea după ce a suferit un accident vascular cerebral hemoragic. Familia a dat dovadă de înțelegere și a decis să doneze organele victimei.

După protocolul obişnuit şi consimţământul familiei, intervenţia chirurgicală a avut loc în noaptea de marţi. S-au prelevat rinichii  care au fost apoi transportaţi în condiţii de siguranţă la clinica de specialitate din Cluj Napoca, pentru a fi transplantaţi la doi pacienţi în stare critică, dar cu şanse de viaţă; corneea a fost trimisă la Bucureşti pentru a salva alte două persoane.

Aceasta este a 19 – a prelevare de organe de la Oradea efectuată la Spitalul Judeţean – centru de renume în ţară pentru operaţiile de prelevare în vederea transplantului ce au dus de ani buni la salvarea a sute de români.

Necesitatea prelevării respectiv a transplantului poate fi înţeleasă lesne mai ales că în România sunt mii de oameni pe liste de aşteptare, care aşteaptă cu sufletul la gură să sune telefonul şi să fie anunţaţi că au un donator compatibil cu ei şi că organul (organele) donatorului (care a decedat fiindcă a intrat în moarte cerebrală) le va da o şansă la viaţă prin transplant.

Transportate pentru transplant



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor