A 4-a reprezentatie a Balului Balurilor

A 4-a reprezentatie a Balului Balurilor
ORADEA – Fustite scurte, decolteuri adanci, fite, fumuri si fetite. Asta a fost atmosfera cu care au fost intampinati cei cateva sute de spectatori care au umplut sala pana la refuz, vineri seara in discoteca No Problem. Aici, avea sa se intample a 4-a reprezentatie a celui mai important concurs oradean interliceal, Balul Balurilor.  B.B. Lazar, Arta si Sinteza 23.02.2007 II B.B. Lazar, Arta si Sinteza 23.02.2007 III B.B. Lazar, Arta si Sinteza 23.02.2007 IV B.B. Lazar, Arta si Sinteza 23.02.2007 V B.B. Lazar, Arta si Sinteza 23.02.2007 VI

Protagonistii de vineri au fost: de la Liceul de Arta, Edina Csompo si Patrick Negrean, de la Liceul "Aurel Lazar", Cristina Mihis si Alexandru Soporan si nu in ultimul rand de la Colegiul Tehnic Transilvania, Giorgiana Gabor si Claudiu Mancin. Juriul care a confirmat rezultatele bobocilor au fost: Domocos Darius – coregraf
"Bizar", Zah Marius din partea Tineretului National Liberal (TNL), Ferent Corina de la Graziela Modelling si Marius Demeter de la Bihor Online, iar cel care a "oficiat" gala de vineri nu mai are nevoie de nici o prezentare si este vorba de Mihai Dacin.

In urma prezentarii bobocilor, cei care s-au dovedit a fi cei mai pregatiti la acest capitol au fost cei de la Sinteza, asta si pentru ca, cei de la Lazar au avut probleme tehnice cu microfonul iar cei de la Arta au avut o prezentare simpla, intalnita de multe ori la astfel de evenimente pana acum.

Care pe care

Proba unu s-a regasit de fiecare data pana acum pe lista de probe a organizatorilor si consta in proba de forta si anume trasul sforii. Baiatul fiecarui liceu impreuna cu alte 5 fete, trebuie sa dovedeasca ca sunt cei mai tari si sa "darame" cealalta echipa. Castig de cauza in urma acestei probe au avut "sintezistii" care i-au invins si pe "artisti" si pe "lazaristi".

Pe scena din No Problem s-au regasit apoi, cele 12 fete componente ale trupei Bizar, campioane nationale la dans hip-hop in 2006 si care care sunt pregatite de Darius Domocos. Acestea au oferit spectatorilor prezenti unul dintre nenumaratele lor numere de hip-hop.

Artistele, cele mai hot

Cel mai "hot" moment al serii s-a dovedit a fi momentul aristic a celor de la Arta si asta pentru ca pe scena au aparut fetite "hot", in lenjerii intime, imbracate foarte sumar, care au realizat o prezentare de moda, aplaudata si fluierata totodata la scena deschisa de cei prezenti. Apoi, au urmat tineri travestiti, tinere imbracate a la cabaret, si toata reprezentatia acestora s-a terminat intr-o nota foarte originala, constand in ridicare fustitelor celor travestiti pe care era scris cu litere de-o schioapa ARTA!

Pentru proba cu numarul doi, concurentii au fost nevoiti sa danseze pe diferite stiluri de muzica, de la rock`n rol la populara, tiganeasca, hip-hop, r`n`b, totul terminandu-se cu o debandada totala a celor prezenti, toti acestia dansand pe arhicunoscuta melodia Zorba Grecu.

A urmat apoi momentul artistic a "lazaristilor", care au folosit pancarte, bannere, scolari, si au inceput sa danseze pe ritmurile de muzica impuse de Ana-Maria, Dj Project, Drill, Adi de la Valcea sau Bon Jovi.

Limbo dance

Proba limbo dance, se pare ca incepe sa fie pe gustul organizatorilor si s-a gasit si de aceasta data pe "organigrama", figurand la proba cu numarul trei. Concurentii erau nevoiti sa danseze cu un obstacol in fata lor, si anume o sfoara, care cobora din ce in ce mai mult in functie de timpul in care se desfasurau lucrurile. Cine atingea primul cu mana sau cu piciorul era descalificat. Edina, Cristina si Giorgiana s-au descaltat pentru a prinde mai mult tupeu.

Primul care a parasit aceasta proba a fost Patrick urmat de Cristina, Edina si apoi Claudiu. Au mai ramas doar doi Giorgiana si Alex. Giorgiana parea foarte degajata cand isi ondula maiestuos trupul pe sub franghia care cobora din ce in ce mai jos, dar castig de cauza a avut Alex, deoarece Giorgiana a atins la un moment dat cu mana parchetul si a fost descalificata.

Momentul artistic a celor de la Sinteza avea sa isi faca aparitia in urma probei trei in care sase tineri au cucerit inimile spectatorilor prin prezentarea numarului lor sofisticat si de mare anvergura.

Fast and furios

In proba cu numarul patru, bobocii erau nevoiti sa isi "fixeze" intre capetele lor o minge de baschet si sa ocoleasca jaloane, contra cronometru. La capatul acestei probe "sintezistii" s-au dovedit a fi cei mai rapizi, acestia avand nevoie de doar 15 secunde, ei fiind urmati de "lazaristi" cu 16 secunde si de "artisti", 20 de secunde.

Dupa proba cu numarul patru a urmat un moment de hip-hop cu trupa oradeana M&C, iar apoi si-au facut aparitia pe scena trupele de dans a celor trei licee, care aveau sa anunte ca urmeaza ultima proba a episodului de vineri.

Gol cu capul. Asta trebuiau sa faca concurentii stand in maini si tinuti de picioare de partenerele lor in proba a 5-a. Pentru a efectua acesta proba, Giorgiana si Claudiu au avut nevoie de doar 10 secunde, Cristina si Alex de 17 secunde, iar in cele din urma Edina si Patrick de 19 secunde.

"Sintezistii" invingatori

La capatul concursului de vineri, cei care si-au "adjudecat laurii" au fost "sintezistii" Giorgiana si Claudiu care pe parcursul intregului concurs au acumulat 76 de puncte, acestia calificandu-se in finala din 23 martie 2007, Giorgiana castigand totodata din partea Graziela Modelling si un curs de manechine in valoare de 300 RON.

Pe locul doi si totodata cei care vor merge in semifinala din 16 martie s-au clasat "lazaristii" Cristina si Alex care au strans 60 de puncte. Desi la proba artistica "artistii" au fost cei mai inventivi si originali, Edina si Patrick si-au strans doar 56 de puncte si s-au clasat pe ultimul loc.

Dupa terminarea concursului, Dorin alias Dj Dodo, Adi alias Dj Jod si Ovi alias Lj Sunshine au impartit glowstick-uri, fluiere si au intretinut atmosfera la cote maxime prin ritmurile pe care le impuneau liceenilor, iar pentru cei mai petrecareti, PNL Bihor si Disco No Problem au oferit sticle de vin, totul terminandu-se dupa miezul noptii.

Vinerea viitoare, 2 martie in cadrul Balul Balurilor se vor intrece concurenti de la liceele Eminescu (sectia maghiara), Gojdu si Sanitar.

Marius Demeter