A adormit ultima oară la volan

1Comentariu
A adormit ultima oară la volan
Pe lângă „Şoseaua Borşului” un alt tronson de pe DN1 care îşi câştigă o reputaţie neagră este porţiunea care traversează Oşorheiul.

Astfel, la două săptămâni după ce ineuanul B.A. (32 ani) a plătit cu viaţa imprudenţa de a urca băut la volanul Lanciei sale cu numere de Italia, azi în zori, şoferul unui Mitsubishi cu numere de Ungaria a murit după ce a aţipit în trafic.

Din cauza oboselii acumulate, harghiteanul K.L. (56 ani), din Teleac, a închis ochii o clipă, suficient însă ca autoturismul său să piardă direcţia de mers şi să se lovească de unul din numeroasele podeţe aflate în Oşorhei, pe marginea DN1. Cum Mitsubishi-ul nu rula cu o viteză tocmai mică,  impactul cu podeţul de beton a fost destul de puternic pentru a provoca răni grave atât conducătorului auto, cât şi fiicei sale, K.K. (17 ani), pasageră în autoturism. Din nefericire, în cazul şoferului K.L., leziunile grave au făcut de prisos intervenţia medicilor.

Iar poliţiştilor nu le-a rămas decât să reamintească sfaturi contra accidentelor provocate de oboseala la volan.

„Recomandăm conducătorilor auto să nu conducă dacă se simt obosiţi! Este chiar indicat să oprească din când în când, pe parcursul traseului, pentru a se destinde şi a-şi reface forţele! E de dorit să planificaţi călătoriile astfel încât să nu parcurgeţi  într-o zi mai mult de 300 km.”, se adresează îndeosebi şoferilor amatori purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, subinspector Alina Făcuţa.

Cristian Horgoş



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor