A aparut videoclipul filmat pe santierul autostrazii Timisoara – Arad

De Zoltan Varga
Reactualizat la:
A aparut videoclipul filmat pe santierul autostrazii Timisoara – Arad
Amatorii de dance music au parte de câteva zile de videoclipul solistei timişorence Lorana intitulat Take Me (To The Other Side), ale cărui filmări au avut loc pe şantierul autostrăzii Timişoara – Arad, pe o stradă din oraşul nostru şi în incinta clubului Heaven Studio.

Născută în 1990 în Timişoara, Lorana a fost componentă mai mulţi ani a unei echipe de volei din oraş şi a debutat cu single-ul Keep Dreaming. Posesoare de talent muzical nativ autentic, feeling, timbru vocal plăcut si recognoscibil, era doar o chestiune de timp până avea sa fie remarcată. Recunoaşterea acestor calităţi a venit la timpul potrivit chiar şi din partea celebrului Haddaway, alături de care a avut ocazia sa cânte câteva versuri într-unul din concertele live ale acestuia.

Filmările pentru acest videoclip au fost realizate la sfârşitul lunii octombrie 2011. Clipul  a fost regizat de Anthony Icuagu,  DOP de Alex Popescu, make-up, hair, styling: Sergiu Marian Bechian iar producţia a fost semnată Noemics. La aceste filmări care s-au desfăşurat timp de două zile au participat un crew de aproximativ 30 de persoane, iar una din maşinile care apar în videoclip este un prototip construit de timişorenii Costi şi Claudiu Cernescu, care participă la concursurile off road.

„Experienţa în sine e o premieră pentru mine. A fost o provocare să stau în faţa camerelor de filmat pe parcursul a două zile, dar toată echipa a fost alături de mine şi a ajutat la înlăturarea stresului. Am muncit, m-am distrat, am cunoscut oameni noi cu care m-am înţeles de minune. Am avut plăcerea să lucrez cu Anthony Icuagu şi echipa sa. Am făcut cu toţii faţă unui frig neîndurator, ei cu gecile pe ei, eu cu gps-ul .O altă premieră pentru mine în cadrul filmărilor a fost să urc la volanul unui prototip off-road de care m-am îndrăgostit, şi de care, la final, m-am despărţit cu mare greu. Am avut emoţii la început că mă voi răsturna şi voi face primul accident de pe autostrada încă în lucru la acea vreme, însă acestea au trecut în momentul în care am simţit vibraţiile motorului. Am speranţe mari pentru videoclip şi pentru piesă, în special datorită feedback-ului pozitiv primit. Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine în această aventură, atât echipelor de management şi producţie cât şi prietenilor“, ne-a declarat Lorana.

http://www.youtube.com/watch?v=l5gDHMIbvYI



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !