A cincea zi de proteste impotriva lui Basescu, la Timisoara

De D. B.
Reactualizat la:
A cincea zi de proteste in centrul Timisoarei
A cincea zi de proteste in centrul Timisoarei
În ciuda vremii nefavorabile, în jur de 30 de timișoreni s-au adunat, marți în jurul orei 14.00, în fața Operei din Timișoara, pentru a protesta împotriva președintelui Traian Băsescu.

Primii care au ieșit în stradă, în a cincia zi consecutivă de proteste, sunt revoluționarii și profesori ai Sindicatului Spiru Haret. Lorin Fortuna, reprezentantul revoluționarilor din Timișoara a fost primul care a ținut un discurs timișorenilor prezenți la protest. Protestatarii au venit „înarmați” cu pancarte pe care se poate citi „Jos Băsescu!”, „Jos taxa auto!”, „Jos Guvernul!”, „Demisia lui Boc!” precum și „Alegeri anticipate!”. Manifestanții scandalează lozinci precum „Jos Băsescu!” și „Hoții!”.

Autorizația de protest a revoluționarilor este valabilă între orele 14.00 și 17.00, iar dacă până în momentul transmiterii știrii în Piața Victoriei s-au adunat circa 30 de manifestanți, la fel ca și în zilele precedente, după ora 17.00 sunt așteptate sute de persoane.

UPDATE. Protestatarii aflați în Piața Victoriei au plecat într-un marș care a trecut pe la Catedrala Mitropolitană, Complexul Studențesc, TVR și Prefectura Timiș. Ei s-au întors apoi în fața Operei, unde continuă mitingul de protest.

UPDATE. Protestul s-a încheiat în jurul orei 21:30, fără incidente.

Citeste si: A patra zi de proteste anti-Basescu la Timisoara



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !