A curs mult alcool pe soselele bihorene

A curs mult alcool pe soselele bihorene
Nenumăraţi şoferi au fost prinşi şi in weekend conducand cu viteză sau cu euforie.

De vineri pană duminică inclusiv, pe şoselele din Bihor au fost date 504 sancţiuni contravenţionale in sumă de 82.577 lei. 20 de permise de conducere au fost reţinute in vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi au fost reţinute 10 certificate de inmatriculare. Mai mult de jumătate dintre sancţiuni (335) au fost date pentru depăşirea limitelor legale de viteză şi 36 de pietoni au fost amendaţi pentru traversări neregulamentare.

 Cu alcool

Sambătă, in zori, bihoreanul F.I.M. (31 ani), din Şoimi, a fost prins circuland cu o maşină pe Calea Aradului din Oradea avand o concentraţie alcoolică de 1,32 mg/l alcool pur in aerul expirat. Un orădean a reuşit să deţină recordul la condus maşina cu cea mai mare concentraţie de alcool pur in aerul expirat din această vară. M.I. (54 ani) a fost prins sambătă spre seară, ruland cu o maşină pe str. Ion Bogdan din Oradea avand o concentraţie alcoolică de 1,52 mg/l alcool pur in aerul expirat. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, omul a fost găsit că circulase cu permisul suspendat din august, cand a comis o infracţiune similară cu cea de sambătă. Bărbatul s-a ales cu dosar penal.

Tot sambătă, la Tărian, localnicul K.J. (52 ani), a fost depistat circuland cu o autoutilitară, avand o concentraţie alcoolică de 1,12 mg/l alcool pur in aerul expirat. Şi spre seară, la Salonta, un localnic a fost prins cu alcool la volan. K.M. (34 ani) a fost prins circuland cu maşina in timp ce avea o concentraţie alcoolică 0,99 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Duminică in jur de ora 4:35, pe str. Podului din Oradea, a fost depistat şi orădeanul S.V. (39 ani), care rula cu o maşină in timp ce avea o concentraţie alcoolică de 0,80 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Otilia Sandor

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !