A derapat pe polei

A derapat pe polei
Un şofer imprudent s-a ciocnit extrem de violent marţi dimineaţa de un copac. El a pierdut controlul volanului pe o porţiune acoperită cu polei de pe DN7. Accidentul s-a produs în dreptul localităţii Mintia.

Dan U., din Braşov, se deplasa marţi dimineaţa pe DN7 la volanul unui VW Polo dinspre Arad spre Deva. La un moment dat, într-o curbă strânsă la stânga, automobilul a nimerit peste o porţiune de carosabil acoperită cu un strat gros de polei. Pe fondul unei viteze neadaptate la astfel de condiţii de drum, conducătorul automobilului a pierdut controlul volanului, a ieşit în decor după care s-a izbit extrem de violent de un copac aflat pe marginea drumului. Cu toate că airbag-urile maşinii s-au declanşat, şoferul a fost rănit destul de serios fiind transportat la Spitalul judeţean din Deva cu o maşină a Ambulanţei.
„ Cu doar cinci minute înainte am vorbit cu el la telefon. Urma sa ne oprim la un popas ca sa bem o cafea. Cine îşi putea imagina că se va întâmpla accidentul”, ne spune un coleg de servici de-al şoferului aflat într-o altă maşină.
Poliţiştii hunedoreni avertizează soferii să aplice principiile conducerii preventive. În aceste dimineţi reci de primăvară sunt create condiţii ca pe anumite porţiuni să se formeze straturi de polei care pot sta la baza unor accidente dintre cele mai grave.

CL



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !