A evitat pietonii dar a intrat în VW

12Comentarii
ORADEA – Un Matiz şi un VW Passat s-au ciocnit frontal luni în Oradea, după ce unul dintre şoferi a intrat pe contrasens. Accidentul s-a produs în jurul orei 17:45, pe strada Lăpuşului. P.F. (31 ani), din Sântandrei, aflat la volanul unui Matiz, nu a redus viteza în apropierea trecerii de pietoni.

În momentul în care a încercat să evite acroşarea unor pietoni aflaţi pe zebră, a pătruns pe contrasens.

Astfel, a intrat în coliziune frontală cu un VW Passat condus regulamentar din sens opus de orădeanul T.I. (49 ani). În urma impactului soferul Matizului a suferit leziuni multiple pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital.

„Poliţia Rutieră vă recomandă să adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic, respectând normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!

Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune”, atenţionează subinspector Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Ovidiu Morcan



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor