A felicitat ISU Crisana

În asentiment cu şefii IGSU, ministrul Traian Igaş a declarat că ISU Crişana e în topul naţional.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a aderat vineri la întâlnirea dintre conducerile Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi ale ISU Crişana.

Ministrul a fost întâmpinat cu un salut oficial de şeful ISU Crişana, general de brigadă Ioan Baş, flancat de şeful IGSU – col. Marcel Sorin Lucaciu, şi de adjunctul acestuia, col. Eugen Vişan.

Apoi, Traian Igaş a dat mâna cu fiecare subofiţer din trupa de serviciu, şi a urmat gazdele în centrul de operaţiuni şi comandă al ISU Crişana.

Acolo, Ioan Baş a prezentat succint toate programele informatizate pe care ISU Crişana le-a pus în practică prin diferite proiecte: transfrontaliere, parteneriat cu ABA Crişuri, colaborare cu NATO, alertări prin SMS etc.

Totodată, generalul Baş a exemplificat cu harta integrată prin care ISU Crişana poate urmări traseul transporturilor de deşeuri periculoase. Iar la comanda calculatorului a fost maiorul Claudiu Zoicaş, coordonator tehnic al proiectelor amintite.

Maior dorit la IGSU

După dinamica prezentare, colonelul Lucaciu l-a informat pe ministru că nu întâmplător conducerea IGSU a venit la Oradea, ci pentru că „Prin proiectele sale pilot, ISU Crişana e un model care trebuie urmat de structurile judeţene de profil din toată ţara”. Şeful IGSU s-a exprimat şi mai plastic: „Am adus conduceri de inspectorate judeţene la Oradea să-şi poată băga degetele în borcanul cu miere, ca să prindă gustul”. Totodată, atât col. Lucaciu cât şi gen. Ioan Baş au evidenţiat profesionalismul maiorului Zoicaş, despre care ministrul a întrebat dacă nu ar putea fi detaşat în structurile centrale.

La finalul întâlnirii cu presa, Traian Igaş a subliniat că Ministerul Administraţiei şi Internelor nu înseamnă doar Poliţie, ci şi Pompieri şi Jandarmi precum „şi alte structuri la fel de importante pentru siguranţa cetăţenilor”.

C.H.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !