„ A fost doar o furtună într-un pahar cu apă”

De Gavril Nutiu
Petruț Drăgan
Petruț Drăgan
Directorul DJST Bihor, Petruţ Drăgan, consideră nefondate acuzaţiile lansate de Simona Kádas cu privire la neimplicarea direcţiei în Crosul Toamnei, desfăşurat la Vadu Crişului.

Conducerea DJST Bihor afirmă că a promis sprijin financiar doar în măsura în care direcţia va mai beneficia de fonduri la finele semestrului trei.

„Ca urmare a declarațiilor distorsionate apărute referitor la Crosul Toamnei organizat la Vadu Crișului, considerăm că se impun o serie de corecții celor prezentate.La finele lunii septembrie, reprezentanții Primăriei Vadu Crișului ne-au contactat în vederea unui parteneriat pentru organizarea competiției mai sus amintite. Același tip de solicitare a fost primit și de la ACS Swimmotoball pentru “Cupa Nymphea” la natație dar și de la CS Tăcerea pentru o competiție de bowling. Menţionăm că niciuna din aceste trei competiții nu se regăsea în calendarul competițional al DJST Bihor, întocmit la începutul anului pe baza solicitărilor celor interesați.

Aflându-ne în plină organizare a proiectului “Săptămâna europeană a sportului 23-30.09.2017”, care a cuprins în Bihor şase acțiuni sportive (cros, fitness, tenis de masă, powerlifting, baschet și tenis de câmp), cu un total de 700 de participanți, răspunsul nostru a fost că în măsura în care vom mai dispune de fonduri la finele trimestrului trei, vom da curs solicitării lor. Cum acest lucru nu s-a întâmplat din cauza bugetului deja alocat pentru celelalte competiții din calendar, am considerat că este de bun simț să-i anunțăm pe cei trei solicitanți din timp (cu cel puțin o săptămână înainte), pentru a căuta alte soluții. Nu am promis nimic altceva niciunuia din cei trei, cu atât mai puțin d-nei Simona Kadas, care, pe lângă faptul că nu ne-a solicitat nimic și nu i-am promis nimic, ne clamează “neputința”. Motiv pentru care, în dorința de a vedea realitatea așa cum este ea, îi lansăm dnei Simona Kadas invitația de a participa la competitiile organizate de noi atât în calitate de atlet veteran dar și să ne împărtășească din vasta și bogata sa experiență organizatorică în vederea organizării de crosuri cu mai mult de 65 de participanți, câți au fost la Vadu Crișului.

O asigurăm de întreaga noastră deschidere, pentru a putea fi împreună alături de cât mai mulți amatori de mișcare și sport din Bihor. În cazul în care nu va da curs invitației noastre, ne luăm libertatea să credem că toată această furtună într-un pahar cu apă a fost stârnită doar de dorința domniei sale de a se regăsi în paginile publicațiilor locale. Pentru toți cei care au semne de întrebare sau vor să afle cum s-au cheltuit alocațiile bugetare, îi așteptăm să consulte calendarul competițiilor sportive din 2017 ale DJST Bihor”, se arată în comunicatul semnat de Compartimentul Sport al DJST Bihor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !