A găsit „oul de aur” la Sapard

1Comentariu
A găsit „oul de aur” la Sapard
PAUSA – „Mi s-a împlinit visul”, a declarat vineri Cristian Crăciun, la inaugurarea fermei de reproducere a găinilor pe care a pus-o pe picioare în localitatea Păuşa.

Beneficiind de o finantare SAPARD, inginerul zootehnist a ridicat pe fostul
stabiliment al crescatoriei de fazani o unitate moderna, ce respecta standardele
Uniunii Europene.

Cristian Craciun, împreuna cu sotia acestuia si Mircea Crainic, primarul
comunei Nojorid, au taiat panglica de la intrarea pe suprafata halelor, marcând
astfel în mod oficial încheierea investitiei. Ceremonia s-a realizat
în prezenta reprezentatilor autoritatilor locale, personalului Directiei
Agricole si a diferiti oameni de afaceri din judet.

Oua pe banda rulanta

Valoarea investitiei de la Pausa se apropie de 800.000 de euro. Cu acesti bani
au fost realizate patru hale complet echipate cu cea mai moderna tehnologie
din domeniu. De exemplu, linia tehnologica de cuibare automata este asistata
de computer astfel ca în hala lucreaza o singura persoana care porneste
cuibarul si sorteaza oale care vin pe banda rulanta. „Parca am fi la «Viata
Satului», doar ca de data asta actiunea se petrece în România,
si nu pe undeva în Franta”, a declarat unul dintre invitati la vederea
instalatiei.

Din motive de igiena, accesul în incinta halei a fost restrictionata,
dar pe fereastra usii se puteau observa mii de „pufuleti” de culoare
alba ce cotcodaceau strajuiti de cocosi.

„În hala se afla 5.500 de gaini de rasa grea si 550 de cocosi.
Oale recoltate sunt trimise spre incubatie, iar puii de o zi merg apoi catre
fermele de crestere a animalelor sau spre gospodarii. Anul acesta am livrat
saptamânal câte 60.000 de pui de o zi”, a declarat Cristian
Craciun.

La un pas de abandon

Pentru ca totul sa mearga bine, ansamblul de cladiri a fost sfintit de un sobor
de preoti, dupa care au urmat alocutiunile invitatilor.
„Pe data de 16 iunie se împlineste un an de la semnarea contractului
cu SAPARD si vreau sa va spun ca este o adevarata performanta ca investitia
a fost realizata într-un timp atât de scurt”, a declarat Florian
Vesa, director adjunct în cadrul Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala
si Pescuit.

Reprezentantul firmei care a realizat consultanta pentru proiect a declarat
ca proprietarul era pe punctul de a renunta la afacere din pricina gripei aviare.
„În perioada aceea l-am sfatuit ca întodeauna este de investit
acolo unde oamenii abandoneaza. Ma bucur ca a finalizat proiectul acum, când
cererea de pui de o zi este atât de mare”, spune consultantul Aurel
Sime.

Cristian Craciun, inginer zootehnist cu o experienta de 26 de ani în
domeniu, a declarat ca este visul oricarui om ce lucreaza în domeniu sa
aiba propria sa ferma. Acesta a explicat ca suprafata totala a fostei crescatorii
de fazani este de 38 de hectare. Având în vedere suprafata uriasa,
Craciun a declarat ca sigur vor urma si alte investitii.

Sebastian Kovacs



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor