A început Luna cadourilor

Foto arhiva
Foto arhiva
ORADEA – Luna decembrie, cunoscută drept Luna cadourilor, şi-a intrat pe deplin în drepturi. Comercianţii încearcă să profite cât mai mult şi au postat în vitrine tot ce au mai frumos în stoc. Moşuleţi care cântă şi dansează, reni din pluş, ciorăpei pentru cadouri şi felicitări muzicale fac „cu ochiul” trecătorilor.

Pe Corso, magazinele s-au împodobit de sărbătoare, iar la intrare eşti întâmpinat fie de Moş Crăciun, fie de un om de zăpadă. Deşi mai este destul de mult până la Crăciun, orădenii nu amână până în ultimul moment cumpărarea cadourilor. „Eu vreau să fiu pregătită, şi deşi Crăciunul este abia peste trei săptămâni, vreau să cumpăr celor dragi de pe acum câte un cadou. În plus, vine Moş Nicolae, aşa că trebuie luată o atenţie şi cu acest prilej, aşa că dacă tot colind acum magazinele, o să iau cadouri şi pentru Crăciun”, ne-a spus Andreea S., o orădeancă aflată la shopping.

Cadouri

Foarte atractive sunt şi tarabele amplasate pe Corso, de aici chiar şi în fugă poţi să-ţi faci cumpărăturile. Oferta este variată, iar preţurile pentru toate buzunarele. Astfel, un ren de pluş costă 20 de lei, un glob muzical cu Moş Crăciun este 15 lei. Săculeţii pentru cadou costă 3 lei. La fel şi o căciuliţă precum cea a Moşului. Figurinele specifice Sărbătorilorde iarnă pot fi achiziţionate cu patru lei, iar preţul lumânărilor variază între patru şi şapte lei. Felicitările muzicale costă trei lei, iar cele simple 1,5 lei. „Deşi este încă devreme, oamenii au început să cumpere. Deocamdată se cumpără mai mult felicitările şi hârtia de împachetat, dar trec bine şi pluşurile. Vânzările vor creşte însă joi şi vineri”, ne-a spus Iakob Zoltan, un comerciant care-şi vinde marfa pe o tarabă din centrul Oradiei.

Nelipsitele nuieluşe de Moş Nicolae şi-au făcut şi ele aparaţia pe piaţă. Frumos colorate şi de toate dimensiunile, acestea costă între 1,5 lei şi 10 lei.

Simona Albinaru



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !