A început lupta pentru posturi

Lupta pentru ocuparea posturilor din învăţământ a început. Luni a fost ultima zi în care dascălii şi-au mai putut depune dosarele de înscriere pentru concursul unic de titularizare.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a scos la concurs peste 1.130 de posturi, din care 442 titularizabile, adică posturi neocupate cu titulari, declarate de către directori ca având o viabilitate de cel puţin 4 ani, şi 575 de posturi complete cu o viabilitate mai mică de 4 ani sau rezervate, care vor fi ocupate prin detaşare la cerere sau suplinire în etapele II şi III, prin repartizare computerizată.

Din cele 442 de posturi titularizabile, 79 sunt în Oradea. Pe discipline, cele mai multe posturi se înregistrează la învăţători, 77 la număr, şi la educatoare, 56.

Mulţi învăţători

O parte din etapele premergătoare concursului de titularizare s-a consumat deja. În perioada 18 -29 mai 2006 a avut loc înscrierea candidaţilor. Dosarele au fost preluate la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”, iar introducerea datelor în calculator la sediul IŞJ Bihor.

Până în 30 mai au fost prelucrate un număr de 2.092 de dosare atât pentru participarea la concurs, cât şi pentru obţinerea unui post ca urmare a mediilor din 2004 sau 2005, pe baza principiului continuităţii. Cele mai multe dosare, 424, s-au înregistrat la învăţători.

Calendarul concursului

Etapa următoare constă în verificarea şi avizarea dosarelor candidaţilor de către comisia de mobilitate, cu excepţia candidaţilor promoţiei 2006. În perioada 7-9 iunie se va face validarea fişelor de către candidaţii din promoţiile anterioare anului 2006.

Activitatea se va desfăşura la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”, între orele 10:00-18:00. În 11 iulie, toţi candidaţii trebuie să deţină o adeverinţă de la instituţia de învăţământ superior din care să rezulte media la examenul de licenţă şi media celor patru ani de studiu. În cazul în care candidaţii nu se prezintă pentru validarea fişei, pierd dreptul de a se prezenta la concurs.

Ioana Iuhas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !