A început testarea substanţelor chimice

A început testarea substanţelor chimice
Substanţele chimice produse în ţările membre ale Uniunii Europene vor fi testate începând cu data de 1 iunie, pentru a se vedea în ce măsură acestea sunt nocive pentru sănătatea oamenilor.

Astfel, noul regulament obligă industria chimică să demonstreze că substanţele pe care le produce sunt sigure, relatează NewsIn.

Uniunea Europeană a deschis vineri la Helsinki o agenţie care va avea rolul de a controla substanţele chimice şi de a le elimina pe cele mai nocive în cadrul noului regulament comunitar care le impune producătorilor industriali să dovedească absenţa nocivităţii produselor lor.

Lansarea agenţiei europene a chimicalelor  (ECHA) coincide cu intrarea în vigoare, tot vineri, a noului regulament european al produselor chimice, adoptat anul trecut de 25 de ţări după îndelungate negocieri şi dezbateri.

Regulamentul Reach (acronimul în limba engleză al sintagmei ‘înregistrarea, evaluarea, autorizarea substanţelor chimice’) trebuie să permită, până în anul 2018, analiza şi înregistrarea a circa 30.000 de substanţe fabricate sau importate în UE pentru cantităţi care depăşesc o tonă pe an, urmând ca cele mai periculoase să fie eliminate.

Principala noutate a textului  nu va fi de acum înainte aceea că autorităţile publice să demonstreze nocivitatea acestor produse, cât mai mult ca producătorii industriali să dovedească că substanţele chimice sunt sigure.

Din cele 100.000 de substanţe comercializate în UE, au fost studiate doar cele puse pe piaţă după 1981, adică aproximativ 3000.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase