A invatat sa navigheze ca in urma cu 100 de ani

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
A făcut faţă unei adevărate provocări, fizice şi psihice, pe vasul cu pânze „Stavros S Niarchos”.

A absolvit Liceul Emanuil Gojdu, iar mai apoi a studiat Ştiinţele Politice şi Ştiinţele Economice la Webster University Viena. A fost chiar imaginea acestei universităţi în Oradea, în cadrul proiectului „Universități internaționale sau șansa unei cariere de succes”. Este cunoscut ca fiind membru fondator şi lider al unui segment din comunitatea românilor din Viena. George Lucian a trăit recent o experienţă cu care se pot mândri puţini conaţionali şi cu atât mai puţini bihoreni. „Din totdeauna mi-am dorit să merg să învăţ să navighez pe o navă şcoală, să simt pe propia piele cum este să te lupţi cu oceanul folosind doar puterea vântului fără ajutorul tehnologiei moderne.

Cea mai dificilă

Anul acesta, am avut timpul, disponibilitatea şi posibilitatea de a merge într-o astfel de aventură, aşa că nu am ezitat nicio secundă. M-am înscris pentru cea mai lungă şi dificilă croazieră pe care organizaţia „Tall Ship Adventures” o organizează anual, cu vasul cu pânze ce se numeşte „Stavros S Niarchos”, o excursie de 18 zile din Marea Britanie (Plymouth) până în Insulele Canare (Santa Cruze de Tenerife). Croaziera urma să străbată mai mult de 1500 de mile marine pe Oceanul Atlantic, de la Nord spre Sud, de la sfârşitul lunii noiembrie până la mijlocul lui decembrie, o perioadă a anului în care oceanul, cel puţin în partea de Nord a lui, este foarte agitat, plin de furtuni, vânt şi ploi”, povesteşte tânărul.

Cei care s-au înscris pentru această croazieră au fost membri ai echipajului, contribuind la navigharea navei 24/7, lucrând 9 ore pe zi, învăţând absolut tot ce ţine de bunul mers al unei nave cu pânze, de la cârmuit, la poziţionarea pânzelor şi a catargelor, la stat de veghe, la curăţenia navei şi chiar şi la bucătărie. „Vasul se manevra şi naviga exact ca în urmă cu 100 de ani, echipe de oameni fiind necesare pentru a ridica şi coborî pânzele. Bineînţeles, chiar dacă totul era făcut în mod tradiţional, vasul nu ducea lipsă de aparatură modernă de navigaţie şi avea, bineînţeles, şi motor pentru cazuri de urgenţă. Echipajul era împărţit în trei echipe (alb, albastru şi roşu), fiecare echipă fiind responsabilă cu conducerea navei opt ore în fiecare zi. De la plecarea din Anglia şi până când am ajuns în apropierea Insulelor Canare, adică 12 zile, ţărmul nu s-a văzut nici măcar pentru o secundă, fiind la câteva sute de mile marine depărtare, am întâmpinat o furtună puternică, un coleg şi-a rupt trei coaste căzând pe punte din cauza mişcărilor violente ale vasului, iar altul a fost evacuat cu un elicopter militar din cauză că avusese o criză de apendicită, iar noi eram la minim două zile de navigaţie de orice mal”, spune George Lucian.

O provocare

Tânărul a trăit experienţe de-a dreptul înălţătoare, la bordul navei.

„Excursia a fost o adevărată provocare, fizică şi psihică, ceva atât de îndepărtat de realitatea de zi cu zi, încât, privind pozele mi se par desprinse dintr-un film. Cu siguranţă cele mai frumoase şi înălţătoare momente au fost cele în care, urcat pe catarg la câteva zeci de metri înălţime, simţeai că zbori, văzând în jurul tău doar întinderea nemărginită a oceanului, cerul şi cateodată delfini ce se jucau pe lângă vas. La fel de frumos, dar şi frig, era în turele de noapte când în mijlocul nopţii trebuia să stai la cârma vasului chiar şi câte patru ore, sub un cer splendid luminat de mii de stele şi de lună. Odată ajunşi la Insulele Canare, vremea a fost mult mai frumoasă şi atmosfera de pe vas mult mai relaxantă. Noi cei tineri am sărit în ocean când vasul era ancorat la câţiva kilometri de coastă, am învăţat să conducem şalupe şi să vâslim. În fiecare zi din ultima săptămână am ancorat într-un alt port sau pe o altă insulă, şi ne-am bucurat de primăvara eternă care este caracteristică Insulelor Canare. În urma excursiei şi a multelor ore de practică şi teorie am primit un certificat de „Echipaj Competent”, recunoscut internaţional.

Făra doar şi poate, amintirile acestei aventuri, a colegilor cu care am petrecut atât timp împreună şi a senzaţiilor trăite de-a lungul excursiei, îmi vor rămâne întipărite pentru totdeauna, şi sunt lucruri unice ce nu pot fii cumpărate cu bani”, ne-a mărturisit temerarul bihorean.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !