A lovit două maşini în Oradea, apoi a fugit

5Comentarii
ORADEA – Un Mitsubishi Lancer şi un VW Golf s-au ciocnit sâmbătă seara pe strada Roman Ciorogariu din Oradea, iar în urma impactului Golful s-a răsturnat.

Poliţiştii spun că şoferul Mitsubishi-ului nu a acordat prioritate de trecere la plecarea de pe loc, şi a intrat astfel în VW-ul condus regulamentar de orădeanca R.G. (35 ani). Din Golf, Mitsubishi-ul a ricoşat într-un Renault 18, care staţiona pe partea dreaptă a străzii. După ce a lovit cele două maşini şoferul a fugit de la locul accidentului.

„În urma verificărilor efectuate, conducătorul autoturismului Mitsubishi a fost identificat ca fiind un orădean, în legătură cu care cercetările continuă. Poliţiştii Serviciului Rutier Bihor vă reamintesc că în cazul unor evenimente rutiere soldate cu victime, cei implicaţi au obligaţia legală să anunţe de îndată poliţia prin apelul gratuit 112 şi să nu modifice urmele de la faţa locului până la sosirea echipei de cercetare. Părăsirea locului faptei constituie infracţiune”, precizează subinspector Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

În urma coliziunii dintre Mitsubishi şi Golf, orădeanca de la volanul Golfului a suferit mai multe leziuni.

 Ovidiu Morcan



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor