A murit cu zile la spital?!

51Comentarii
A murit cu zile la spital?!
În urma autopsiei fetiţei de cinci ani şi jumătate care a murit după ce a fost internată la secţia de boli infecţioase a Spitalului de Pneumoftiziologie Oradea, nu a reliefat nicio cauză dubioasă.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, dr. Marius Pârcioagă, a relatat că în urma autopsiei s-a relevat doar o inflamaţie acută digestivă, specifică în cazuri de toxinfecţii alimentare, dar că nici o altă cauză de deces nu a fost evidenţiată. Verdictul final însă va fi dat peste două – trei zile, după ce vor fi analizate probele prelevate în timpul autopsiei efectuată micuţei, a mai precizat aceeaşi sursă.

Amintim că sâmbătă dimineaţa, Patricia a ajuns la secţia de boli infecţioase după ce ea şi alte rude ale ei au consumat cremeş din ouă de casă şi alte produse. Duminică seara fetiţa a început să se simtă foarte rău, a fost tratată cu sticle cu apă încălzită, haine ude, algocalmin pastilă, intravenos şi hidrocortizon şi abia după circa patru ore medicul de la infecţioase care a tratat-o a chemat în ajutor echipajul medial de urgenţă de la Ambulanţă (aflat la doi paşi de spital) pentru a transfera micuţa la Spitalul de copii.

În noaptea de luni spre marţi unul dintre cei unsprezece pacienţi care au suferit toxinfecţie alimentară a fost în stare de urgenţă transferat de la secţia de infecţioase la Spitalul Judeţean, la chirurgie, din cauza durerilor abdominale pe care le acuza. De data aceasta, medicii de la Infecţioase nu au mai aşteptat  ca starea acestui pacient să se agraveze şi au chemat imediat în ajutor un echipaj medical de urgenţă de la Ambulanţă.

O.Ş.

Fetiţă de cinci ani decedată inexplicabil la Secţia de Boli  Inefcţioase a Spitalului TBC

Fetiţă de cinci ani decedată inexplicabil la Secţia de Boli Inefcţioase a Spitalului TBC



51Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor