A murit George Pruteanu

Reactualizat la:
12Comentarii
A murit George Pruteanu
Lingvistul şi omul de televiziune George Pruteanu a decedat în această seară la vârsta de 61 de ani. George Pruteanu a suferit un infarct miocardic.

„Un intelectual extraordinar, un mare traducător şi o minte foarte lucidă”, aşa îşi aminteşte scriitorul Eugen Uricaru despre George Pruteanu. “A fost unul dintre singurii oameni care a înţeles că limba română ne ţine împreună”.

George Pruteanu s-a născut pe 15 decembrie 1947, la Bucureşti, într-o familie de intelectuali. A urmat cursurile facultăţilor de litere de la Bucureşti şi Iaşi, iar mai târziu şi-a dat doctoratul în filosofie. Din 1972 îşi începe cariera literară. A colaborat cu o seamă de reviste, printre care Convorbiri Literare şi Contemporanul. Căderea regimului comunist îl găseşte pe George Pruteanu tot în ziaristică. A semnat articole eseistice şi de critică literară pentru mai multe ziare, printre care Expres, Evenimentul Zilei şi Dilema.

În perioada 1995 – 1999, George Pruteanu a fost realizatorul unei emisiuni televizate de 5 minute, „Doar o vorbă să-ţi mai spun”, despre folosirea corectă a limbii române. A intrat în politică în anul 1996, când a candidat pentru un loc de senator din partea Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. După doi ani a demisionat, dar a revenit la alegerile din 2000, când a fost ales din nou la Senat, de data asta pe listele PSD.

Cea mai cunoscută iniţiativă legislativă a lui George Pruteanu a fost legea privind traducerea în limba română a tuturor textelor şi reclamelor publice scrise în alte limbi. „Legea Pruteanu” a fost adoptată, într-o variantă modificată, în anul 2004.

George Pruteanu va rămâne mereu în amintirea românilor prin criticile acide aduse jurnalismului de divertisment, tabloid, dar şi muzicii de proastă calitate.



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor