A născut la 12 ani!

20Comentarii
A născut la 12 ani!
ORADEA – Personalul Maternităţii din Oradea a fost martor săptămâna trecută la un record în materie de naşteri. O fată de doar 12 ani a adus pe lume o fetiţă de 3 kilograme, naşterea decurgând fără probleme, prin cezariană.

„Până acum nu am mai întâlnit o naştere la o vârstă atât de fragedă. Nu cred că ar fi un motiv să ne îngrijorăm în ceea ce priveşte astfel de naşteri în rândul minorelor. Este un caz izolat”, ne-a declarat dr. Liana Antal, manager al Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Oradea. Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului s-a autosesizat azi şi a descins la Maternitatea din Oradea.

„Am mers la Maternitate şi am constatat că atât mama cât şi copilul sunt în stare foarte bună din punct de vedere medical. Am discutat cu mama care este minoră şi din declaraţiile ei am aflat că ar fi locuit la Tinca dar acum ar avea domiciliul la Beiuş. Am trimis două echipe de asistenţi sociali atât la Tinca cât şi la Beiuş, pentru a stabili identitatea tatălui,  a familiei din care provine minora dar şi pentru a constata condiţiile în care trăiesc”, susţine Ciprian Novac, purtător de cuvânt al DASPC Bihor. Mama şi fetiţa vor rămâne internate la Maternitate până săptămâna viitoare, când conducerea DASPC Bihor va hotărî soarta lor. „Dacă condiţiile de locuit sunt bune, atunci putem să o externalizăm în familie, dacă nu, atunci le vom interna la Centrul Maternal pe care-l avem. Pe de altă parte, deşi are condiţii bune acasă, însă proapăta mamă doreşte internarea aici, putem să o facem. Oricum ea va primi consiliere psihologică din partea specialiştilor noştri”, conchide Ciprian Novac.

Viorica Borz



20Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor