A plătit cu viaţa neatenţia

3Comentarii
A plătit cu viaţa neatenţia
BEIUS – O femeie în vârstă de 47 de ani şi-a pierdut viaţa într-un accident, joi dimineaţă, în urma unei clipe de neatenţie. Victima a coborât dintr-un microbus şi a dat să traverseze DN 76, fiind însă surprinsă de o altă dubiţă care venea dinspre Beiuş.

„Mergeam spre Oradea si aici, lânga Peco-ul de la iesirea din Beiust,
am vazut cum porneste de pe loc un microbuz oprit pe partea stânga a directiei
mele de mers. În urmatoarea fractiune de secunda mi-a aparut o femeie în
fata. Am dat sa o evit tragând de volan spre stânga, dar tot am apucat
sa o iau cu partea dreapta a masinii. Îmi pare nespus de rau.”, a
declarat vadit afectat soferul dubitei în fata cameramanilor TVS.

„Din primele cercetari s-a constatat ca victima a coborât dintr-un
autoturism, s-a angajat în traversarea strazii prin spatele autoturismului,
nu s-a asigurat si a fost lovita în plin de un alt autovehicul care circula
din sens opus. În urma impactului a rezultat decesul victimei iar cercetarile
în cauza continua.”, a declarat comisarul Dorin Orjan de la Politia
Beius. În urma acestui accident, circulatia pe DN 76 s-a derulat pe o
singura banda, alternativ, pâna la finalizarea masuratorilor.

Cristian Horgos



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor