Prejudiciul total provocat astfel bugetului de stat este de 10.520 lei. „Poliţiştii continuă cercetările cu suspectul în stare de libertate, pentru documentarea întregii sale eventuale activităţi infracţionale şi pentru recuperarea integrală a prejudiciului provocat bugetului consolidat al statului” informează Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihorene.
A prejudiciat statul
Orădeanul K.Z.A.(41 ani), este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de reţinere şi nevărsarea obligaţiilor fiscale a sumelor reprezentând contribuţii cu reţinere la sursă, în cel mult 30 zile de la scadenţă, fiind suspectat că, în perioada noiembrie 2008 - aprilie 2010, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Oradea, ar fi reţinut sumele reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, pe care nu le-a virat la bugetul consolidat al statului în termenul legal.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 17:00, orădenii sunt invitaţi la o întâlnire interesantă prilejuită de o lansare de carte. Editura Humanitas, în parteneriat cu Revista de cultură Familia, a pregătit la Librăria Humanitas Oradea întâlnirea dintre criticul literar Dan-Liviu Boeriu şi Liviu Stănescu, autorul cărţii „Am fost la capătul lumii”, bestseller al editurii Humanitas.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Toți elevii din Bihor vor putea vizita gratuit obiectivele culturale deosebite ale Oradiei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Motto-ul din acest an al festivalului cultural al comunității maghiare este „împreună”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!