A stabilit două noi recorduri naționale la Campionatele Europene de juniori

De Gavril Nutiu
2Comentarii
Huszár Ingrid, alături de Cristina Madău și Georgeta Schier
Huszár Ingrid, alături de Cristina Madău și Georgeta Schier
Sportiva orădeană Huszár Ingrid, legitimată la CS Crișul (antrenoare Cristina Madău, Georgeta Schier) a luat parte la Campionatele Europene de înot pentru juniori (născuți în anii 2001-2004), care au avut loc la Helsinki (Finlanda).

La competiție au fost prezenți înotători din nu mai puțin de 50 de țări. Huszár Ingrid, născută în anul 2003, a concurat în compania unor sportive mai mari ca vârstă și mai experimentate. Ea se va mai afla de altfel încă trei ani la categoria junioare.

Înotătoarea orădeană s-a situat departe de podium în probele în care a concurat, dar a stabilit două noi recorduri naționale, la 50 metri bras, cu timpul de 32,65 secunde (în care s-a clasat pe locul 21), respectiv la 200 metri bras, cu rezultatul de 2 minute 33,48 secunde (în care a ocupat locul 24). Ingrid a mai luat parte la proba de 100 metri bras, situându-se pe locul 20, cu timpul de 1 minut 11,00 secunde. Ea a mai fost componentă a ștafetei de 4×100 metri mixt a României (două fete și doi băieți), care a ocupat locul 12.

„Nu ne-au interesat clasările, pentru că șansele la medalii erau reduse, dar au contat timpii înregistrați. Faptul că Ingrid a stabilit două noi recorduri naționale la Campionatul European dovedește că ea se află într-un real progres”, ne-a declarat antrenoarea Cristina Madău.

Delegația României a cucerit o medalie de aur la CE de la Helsinki, prin Daniel Martin (în în proba de 100 metri spate) și s-a situat pe locul 7 dintr-un total de 20 de țări care au reușit să se claseze pe podium.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor