A treia tură de voluntari SAJ Bihor

De Otilia Victoria Buda
A treia tură de voluntari SAJ Bihor
Pentru a treia oară, va începe un curs de voluntariat la SAJ Bihor.

Emoţii pe fiecare sens: voluntarii vechi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor care au luat cuvântul în faţa bobocilor şi pe de altă parte, bobocii, veniţi în număr mare la prima întâlnire cu reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţa Bihor.

Vineri după-masă, la Teatrul Regina Maria s-au consumat aceste emoţii, la prima întâlnire a bihorenilor care s-au înscris şi au confirmat să urmeze curs de voluntariat la SAJ Bihor. Este a treia tură de bihoreni care urmează un astfel de curs, bazat pe învăţarea de noţiuni de prim ajutor teoretice dar şi practice, cu scopul ulterior de a ajuta echipajele medicale în misiunile de salvare de vieţi omeneşti.

Managerul Gheorghe Pintea, directorul medical dr. Liciniu Venter, asistentul şef Laszlo Gencsi şi nu în ultimul rând directorul economic Liviu  Sabău Popa, moderatorul întâlnirii, au oferit date despre dotarea din SAJ Bihor cu personal şi autospeciale, detalii despre conduită, importanţa învăţării, reguli interne. Împreună cu câţiva dintre formatorii SAJ Bihor (as. Crina Delia Ungur şi aș. Adrian Caciora), reprezentanţii SAJ Bihor au informat despre modul de derulare al cursului de pregătire teoretică şi practică, orar etc.

Al treilea curs de voluntariat, organizat de SAJ Bihor, în colaborare cu Asociaţia Pentru Viaţă a Ambulanţei Bihor, va dura şase săptămâni, va fi structurat pe mai multe module şi va cuprinde o serie de teste practice, dar şi teoretice.

Cine va trece de testul iniţial ce a şi fost programat pentru miercuri, 22 martie a.c., de cele din timpul cursului şi de examenul final, va putea lucra în sistem de voluntariat la Ambulanţa Oradea sau la oricare din staţiile şi substaţiile din judeţ, au anunţat organizatorii.

Testul iniţial are ca scop verificarea cunoştinţelor minime de prim ajutor pentru admiterea în programul de pregătire al voluntarilor. Prezenţa la cursurile de pregătire teoretică şi practică va fi obligatorie pentru cei admişi la cursul intensiv. Teste vor fi şi în timpul derulării cursului, după parcurgerea modulelor, iar examenul de final – scris şi practic – va avea ca scop admiterea în programul de voluntariat.

Partea emoţionantă a întâlnirii l-a constituit momentul când câţiva dintre voluntarii cu succes în SAJ Bihor au luat cuvântul. Contrar atitudinii ferme şi al autocontrolului bun pe care le au când merg în misiuni de salvare, voluntarii s-au emoţionat foarte tare, dar au reuşit să transmită noilor colegi îndemn de a învăţa şi a încerca să se autodepăşească, urmându-şi formatorii.

Câteva zeci de voluntari care au absolvit primul şi al doilea curs de voluntariat lucrează sistematic ca voluntari pe maşinile de urgenţă, ajutând la cazuri cadrele medicale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase