Abateri rutiere sancţionate cu fermitate

De Alexandra Lăzureanu
Abateri rutiere sancţionate cu fermitate
Poliţiştii rutieri au avut parte de acţiune în trafic şi marţi, când au amendat peste 100 de şoferi indisciplinaţi.

Marţi, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor au acţionat pe şosele, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni rutiere.

Au fost astfel aplicate 129 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 24.695 lei. Totodată, cinci permise de conducere au fost suspendate, au fost reţinute două certificate de înmatriculare, au fost constatate şapte infracţiuni şi şase tamponări.

99 de sancţiuni au fost aplicate pentru viteză excesivă, opt pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, şapte participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, au fost sancţionate două depăşiri neregulamentare, iar 13 sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

Urmărit de poliţie

Marţi, poliţiştii rutieri l-au depistat şi sancţionat contravenţional pe G.L., din Valcău de Jos, judeţul Sălaj, care, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în acelaşi judeţ, a utilizat autobuzul societăţii pentru a efectua transport de persoane, fără a deţine licenţă de transport. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii nr. 69/2012 cu amendă în valore de 14.000 lei. De asemenea, s-a dispus suspendarea dreptului de a utiliza autovehiculul pentru o perioadă de 6 luni. Miercuri, pe strada Mureşului din Tinca, poliţiştii Secţiei nr. 8 de Poliţie Rurală Tinca au efectuat semnalul de oprire regulamentar, având în funcţiune semnalele acustice şi luminoase ale autoturismului de serviciu, pentru a opri un autoturism, care circula din sens opus. Conducătorul autoturismului nu a oprit la solicitarea poliţiştilor, şi-a continuat deplasarea înspre centrul localităţii, împrejurare în care poliţiştii au trecut la urmărirea acestuia până în faţa unui imobil din Tinca. Acesta a fost identificat ca fiind J.P. (44 ani), din Tinca. La solicitarea legală a poliţiştilor, conducătorul autoturismului a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Fără numere sau permis

Marţi, pe D.N. 1, în localitatea Corniţel, poliţiştii rutieri din Aleşd l-au depistat în trafic pe C.P.N., de 21 de ani, din comuna Călăţele, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Totodată, în urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat că autoturismul pe care îl conducea nu este înmatriculat şi avea aplicate plăcuţe cu număr fals de înmatriculare. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri din Aleşd. Marţi, poliţiştii Secţiei nr. 3 de Poliţie Rurală Biharia l-au depistat în trafic pe localnicul G.L., de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism radiat din circulaţie. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei nr.3 de Poliţie Rurală Biharia. Marţi, în localitatea Belfir, a fost depistat L.R.A., de 28 de ani, din comuna Ineu, în timp ce conducea un autoturism, având anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei nr. 8 de Poliţie Rurală Tinca.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !