Abateri si accidente rutiere

De Alexandra Lăzureanu
Abateri si accidente rutiere
Ca urmare a abaterilor constatate marţi de poliţiştii de la rutieră, aflaţi în acţiune pe şoselele din judeţ, au fost aplicate 268 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 40.200 lei.

Totodată, două permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute două certificate de înmatriculare, au fost constatate patru infracţiuni şi o tamponare. 171 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 67 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 13 sancţiuni au fost aplicate pentru utilizarea telefonului mobil la volan, iar 17 sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Marţi, în Piaţa Independenţei din municipiul Marghita, D.C.D.(37 ani), din comuna Tăuteu, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Judeţul Bihor, a accidentat-o uşor pe localnica M.E.(17 ani).

În momentul acroşajului, victima s-a angajat în traversarea străzii pe bicicletă, prin loc nemarcat şi fără să se asigure. Tot marţi, la intersecţia străzii Ciheiului cu strada Ogorului din municipiul Oradea, orădeanul M.A.G.(41 ani), în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Judeţul Bihor, nu a acordat prioritate de trecere în intersecţie. Astfel, a intrat în coliziune cu un autoturism înmatriculat în Judeţul Bihor, condus regulamentar, pe drumul cu prioritate, de L.N.(21 ani), din comuna Măgeşti. În urma accidentului rutier, A.M.(21 ani), A.D.(20 ani), ambele din Republica Moldova şi o fetiţă de 11 ani din comuna Măgeşti, toate pasagere în cel de-al doilea autoturism, au suferit leziuni uşoare. „Cercetările continuă ambele cazuri prezentate.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase