Abonamentul este obligatoriu pentru profesorii navetişti

Abonamentul este obligatoriu pentru profesorii navetişti
HUNEDOARA – Profesorii care fac naveta şi nu au abonament trebuie să umble după acte doveditoare care atestă acest lucru. Firma care face transportul între principalele oraşe şi municipii (Deva, Simeria, Hunedoara şi Călan) are sediul în Brad.

Pentru cei câteva sute de profesori care nu au domiciliul stabil unde predau, sau locuiesc în comunele învecinate, este aproape imposibil să obţină o adeverinţă care să confirme preţul transportului.

 

Conform legii 128/1997 aliniat (3) art. 104 aprobat de Parlamentul României cu respectarea prevederilor art. 75 şi 76 din Constituţia României, cadrele didactice au dreptul la decontarea valorii abonamentului, chiar şi în condiţiile în care folosesc maşina proprie. Decizia a fost luată deoarece între anumite localităţi mijloacele de transport sunt rare, iar la anumite ore este aproape imposibil să găseşti un loc, chiar şi în picioare.

 

Pentru a intra în posesia banilor, profesorii navetişti trebuie să aducă la contabilitatea şcolii unde activează acte doveditoare, care la rândul lor sunt trimise primăriilor. În multe dintre situaţii aceştia nu pot dovedi contravaloarea unui abonament pentru distanţa pe care o parcurg zi de zi. “Eu nu pot să chem la Brad toate cadrele didactice pentru o adeverinţă. Ar trebui să plătesc un om separat pentru asta. Orice serviciu costă bani. Inspectoratul Şcolar ar trebui să ceară un tabel cu tarifele percepute pentru abonamente, pe care să le trimită şcolilor sau primăriilor”, spune Aurelian Bereholzchi, acţionar în cadrul firmei de transport.

Grigore Roibu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !