Absenteismul a oprit greva dascălilor

10Comentarii
Absenteismul a oprit greva dascălilor
Sub 10% din dascălii bihoreni au semnat pentru greva generală aşa încât a trebuit sistată.

Liderul Sindicatului Liber din Învăţământ Bihor, Ioan Ţenţ, a anunţat că normele legale au obligat sindicaliştii din sistemul preuniversitar din Bihor să sisteze greva generală. Aceasta fiindcă o condiţie pentru menţinerea celei mai severe forme de protest este ca peste 50% din angajaţi să intre în grevă. Ori în Bihor au intrat în grevă sub 10% din totalul dascălilor.
„Luni au semnat pentru grevă doar 915 angajaţi din totalul de aproape 10.300 de angajaţi din sistemul preuniversitar. Ca atare, nu am îndeplinit condiţiile legii pentru menţinerea grevei generale, de intrare în grevă a 50% din angajaţi plus unul”, ne-a explicat Ţenţ.

În cadrul mitingului susţinut marţi în faţa Prefecturii, Ioan Ţenţ a avansat motivele care ar fi împiedicat cea mai largă breaslă de bugetari să continue greva generală.

„Înfricoşaţi”

„Colegii din învăţământ sunt speriaţi sau chiar înfricoşaţi că şi-ar putea pierde locurile de muncă, mai ales că de obicei şi soţul şi soţia lucrează în învăţământ. Ministrul, şefii inspectoratelor şcolare judeţene şi directorii au pus presiune pe profesori pentru a nu intra în grevă. Anul trecut s-au disponibilizat 27.000 de posturi iar anul acesta cică o să se reducă alte 15.000. Eu presupun însă că numărul lor poate va depăşi 50.000 la nivel naţional”, a spus Ţenţ în faţa protestatarilor.
Liderul SLI Bihor nu a ezitat să se dea personal ca exemplu în ce priveşte dificultăţile materiale ale familiilor de dascăli. „Am părinţi pensionari pe care trebuie să-i ajut, am copii de ţinut la şcoală. Fiecare familie are problemele ei. Dacă se fac reducerile salariale anunţate nu o să mai putem trăi”, a apreciat Ţenţ care, având 37 ani vechime şi gradul I didactic, are un salar sub 2.000 de lei.

C.H.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor