Absolventii se vor economişti

1Comentariu
Absolventii se vor economişti
ORADEA – Prima săptămână de înscrieri pentru admiterea la Universitatea din Oradea a relevat, ca şi anii trecuţi, că absolvenţii de liceu sunt interesaţi de profilurile mai puţin tehnice dar bănoase. Astfel concurenţa cea mai mare la admitere este regăsită la Facultatea de Ştiinţe Economice unde se înghesuie 6,5 candidaţi pe un loc bugetat. Video: Concurenţă mare la Ştiinţe Economice  

Această concurenţă este dată şi de faptul că facultatea are şi specializări de învăţământ la distanţă. Următoarele facultăţi din topul celor mai căutate sunt, ordonate de conducere după concurenţă, Ştiinţe juridice, Protecţia mediului, Istorie-Geografie, Litere şi Medicină.

Înscrierile se vor încheia vineri, iar de sâmbătă sunt aştepate primele rezultate.
Candidaţii declaraţi admişi trebuie să reţină că după ce au fost admişi trebuie să îşi confirme locul unde vor să studieze altfel riscă să îl piardă. La confrmare trebuie să achite taxa de înmatriculare care este unul şi acelaşi lucru cu taxa de confirmare şi este în cuantum de 100 de lei. Pentru cei declaraţi admişi pe locurile nebugetate confirmarea presupune şi achitarea primei tranşe din taxa de şcolarizare, aproximativ 33% din valoare taxei anuale.

Valentin Teuca



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor