Absolvenţii sunt aşteptaţi la AJOFM Bihor

De Dan Birta
1Comentariu
Absolvenţii sunt aşteptaţi la AJOFM Bihor
Vor beneficia de indemnizaţie de şomaj doar absolvenţii care se înscriu în baza de date a agenţiei în 60 de zile de la absolvire.

Începând cu 3 iunie, dată la care se încheie anul şcolar 2015-2016, absolvenţii acestei promoţii sunt aşteptaţi să se înscrie în evidenţele AJOFM Bihor. Cei care se vor înscrie vor avea doar de câştigat.

Beneficii

Cei înscrişi beneficiază de informare şi consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă, precum şi de facilităţi financiare. De asemenea, în scopul asigurării mobilităţii şi reintegrării pe piaţa muncii, absolvenţii pot participa la programe de formare profesională.

Înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităţilor acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

„Absolvenţii care într-o perioadă de 60 de zile de la finalizarea studiilor nu s-au încadrat în muncă potrivit pregătirii profesionale şi sunt înregistraţi la structurile AJOFM din raza de domiciliu, nu urmează o formă de învăţământ, nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj”, informează Békési Csaba, directorul executiv al instituţiei. Acest drept se acordă absolvenţilor, la cerere, pe o perioada de şase luni, calculată de la data expirarii celor 60 de zile de la absolvire şi constă într-o sumă fixă, lunară, neimpozabilă al cărei cuantum este de 250 lei.

Termenul de 60 de zile de la data absolvirii este termen de decădere din drepturi. „În cazul în care absolvenţii nu se prezintă în intervalul de 60 de zile de la terminarea studiilor, ei au dreptul să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dar nu vor avea dreptul la indemnizaţie de şomaj”, continuă directorul AJOFM Bihor.

AJOFM Bihor atenţionează absolvenţii de liceu promoţia 2016 că data absolvirii cursurilor în anul şcolar 2015 – 2016 este 03.06.2016 pentru elevii care au promovat la toate disciplinele, indiferent dacă promovează sau nu examenul de bacalaureat. Elevii care nu au situația școlară încheiată se pot înregistra în evidențele AJOFM Bihor în termen de 60 zile de la data promovării examenului de corigență (data înscrisă în adeverința eliberată de instituția de învățământ).

Persoanele interesate pot obţine informaţii suplimentare de la sediul AJOFM Bihor din Oradea, Str. Transilvaniei nr. 2 sau la Punctele de lucru din Alesd, str. Randunicii, nr.4; Beius ,str. Samuil Vulcan, nr. 16; Marghita, str. Eroilor nr. 2 si Salonta, str. Libertatii nr. 21.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor