Abuzuri la Mecanica Orăştie?

Abuzuri la Mecanica Orăştie?
ORĂŞTIE - Constantin Stoica, liderul Sindicatului „Speranţa”, acuză autorităţile că nu fac nimic pentru a stopa abuzurile şi ilegalităţile care se petrec de ani de zile la Uzina Mecanică Orăştie.

„Statul a investit 50 de milioane de euro pentru turnătoria de tuburi din fontă şi, cu toate acestea, nu s-a creat nici un loc de muncă. Din contră, în luna decembrie 95 la sută din personal a fost disponibilizat fără a se respecta prevederile legale, nu s-a reziliat nici un contract, iar acum oamenii muncesc în acelaşi loc, dar la negru. Lucrează în frig, fără echipamente de protecţie, şi cu toate că am reclamat aceste nereguli, ITM Hunedoara nu a făcut nimic”, susţine liderul de sindicat. Acesta spune că o mare vină pentru toate ilegalităţile o poartă şeful AVAS, Teodor Atanasiu, care a numit în funcţiile de conducere diverse persoane alese pe criterii politice şi criterii de prietenie ori rudenie.

 

Constantin Stoica afirmă că amplasamentul secţiei Pricaz, aparţinând Uzinei Mecanice Orăştie, a fost vândut la un preţ derizoriu unei firme din Bucureşti, în urmă cu aproximativ patru luni. „Este vorba despre un teren de 11 hectare, care s-a vândut cu 0,5 euro pe metru pătrat, în condiţiile în care Consiliul Local Turdaş a plătit, în apropiere, 6 euro pe metru pătrat pentru a-i expropria pe oamenii care au terenuri în zona pe unde va trece autostrada. Un sfert din fierul vechi care era pe terenul respectiv depăşeşte valoarea de cumpărare. Toate utilajele au fost dezmembrate şi transportate în Turcia”, susţine Stoica.

 

În plus, liderul sindicaliştilor spune că un apropiat al PNL a făcut o plângere în numele său la poliţie, în care îl acuza de mai multe fapte grave pe primarul municipiului Orăştie, Iosif Blaga. „Erau datele mele în plângerea respectivă, numai că nu era semnată. Plângerea a fost trimisă prin poştă şi nu înţeleg cum Parchetul şi poliţia pot ancheta nişte acuzaţii trimise în acest mod şi, mai ales nesemnate. Au vrut să mă folosească, dar nu am căzut în capcană”, a mai spus liderul de sindicat.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase