Conducerea clubului bihorean a decis ca accesul spectatorilor să se facă gratuit la meciurile disputate la cocheta bază sportivă Luceafărul din Sânmartin. Primul joc acasă se va desfăşura sâmbătă, de la ora 11:00, în care Luceafărul se va duela cu ilfovenii de la CS Afumaţi.
Acces gratuit la meciurile Luceafărului
Odată cu etapa a doua, Luceafărul Oradea va debuta oficial în noua ediţie a Ligii a II-a.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 1.800 de participanți iau parte în aceste zile la evenimentul științific organizat de Facultatea de Medicină și Farmacie. Ajuns la cea de a XV-a ediție, congresul „Denta orădeană” are loc în perioada 18-20 aprilie, la Băile Felix.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Decizia a fost luată vineri, în cadrul unei „competiții interne” găzduită de organizația municipală a UDMR Bihor. Biró a fost singura care și-a depus candidatura, conform cotidianului Bihari Naplo.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Elevii Școlii Gimnaziale nr. 11 din Oradea au participat la „Carnavalul Animalelor”, o suită muzicală plină de umor, alcătuită din 14 momente, scrisă de Camille Saint-Saëns, susținută la Filarmonica de Stat Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Airsoftul este un sport de echipă care imită scenarii militare și tactici de luptă, oferind pasionaților de strategie și acțiune o experiență cât se poate de realistă. Acesta utilizează replici ale armelor reale, denumite replici airsoft, pentru a simula confruntări în câmpuri de bătălie adaptate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 17:00, orădenii sunt invitaţi la o întâlnire interesantă prilejuită de o lansare de carte. Editura Humanitas, în parteneriat cu Revista de cultură Familia, a pregătit la Librăria Humanitas Oradea întâlnirea dintre criticul literar Dan-Liviu Boeriu şi Liviu Stănescu, autorul cărţii „Am fost la capătul lumii”, bestseller al editurii Humanitas.
Citiți principiile noastre de moderare aici!