Acces liber la arhivele Partidului Comunist Român

Acces liber la arhivele Partidului Comunist Român
Românii ar putea avea acces la documentele Partidului Comunist Român şi ale instituţiilor regimului comunist din perioada 1945-1989, informează jurnaliştii de la România Liberă.

Trecutul activiştilor din anii ‘80 ar putea ieşi la lumină mai devreme de intervalul 2010-2020, aşa cum prevede actuala lege a Arhivelor Naţionale, dacă noul proiect de lege va fi adoptat. „Este pentru binele funcţionării acestei comunităţi. Altfel, se creează suspiciuni şi nu ne vom împăca niciodată cu trecutul”, apreciază şeful Arhivelor Naţionale, istoricul Dorin Dobrincu. Legea în vigoare nu permite consultarea unor documete mai noi de anul 1978.

Noua lege elimina restricţia de 30 de ani, perioada care trebuia să treacă de la crearea documentelor pentru a avea liber acces la ele. Termenul va fi astfel redus la 25 de ani, eliminând diferenţierile de termene care variau de la 30 la 90 de ani.

Documentele privind viaţa privată a unei persoane îşi păstrează termenul de secretizare de 75 de ani de la creare, dar proiectul aduce o precizare importanta, care ar putea fi atacata de mulţi în instaţă, dezvăluie România Liberă. “Documentele create în legatură cu exercitarea unei funcţii sau demnităţi publice nu pot fi considerate documente de viaţă privată”, prevede noua lege.

Accesarea acestor documente este foarte importantă pentru România, fară acestea nu se poate imagina o istorie a comunismului, a afirmat Dobrincu.

“Ele sunt blocate prin lege din interes politic. Mare parte din FSN grupa linia doi şi trei din PCR, iar după 2000 demnitarii şi-au putut publica biografii care încep din anul 1990, de parcă suntem conduşi de adolescenţi”, arată Marius Oprea, preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !