Polițiștii transmit că accidentul a fost anunțat prin serviciul 112 la ora 13:17. Accidentul s-a produs pe drumul județean 191/A, lângă Chiribiș. Se pare că șoferul unui auoturism Dacia Logan ar fi pierdut controlul direcției și a ieșit în afara carosabilului unde s-a răsturnat.
La fața locului s-au deplasat pompierii de la Marghita cu o autospecială de transport victime multiple, cu autospeciala cu modul de descarcerare, o Ambulanță cu asistent, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD și un echipaj de la Ambulanța Bihor.
„Ajunse la locul producerii accidentului, forțele de intervenție au procedat la acordarea primului ajutor calificat și a asistenței medicale de urgență celor cinci persoane rănite, cu vârste cuprinse între 16 și 50 de ani. Victimele, care prezentau traumatisme, plăgi și contuzii au fost transportate ulterior la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Oradea, de către echipajul care încadrează autospeciala de transport victime multiple și de echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, transmite maior ISU Crișana, Camelia Roșca.
FOTO: INFO Trafic jud. Bihor
Citiți principiile noastre de moderare aici!