Accident cu zece victime la Bucium

7Comentarii
Accident cu zece victime la Bucium
Zece oameni au scăpat cu viaţă duminică dimineaţa, după ce au suferit un accident rutier înainte de intrarea în Ceica. Imagini accident   |  Video Video

Medicii şi poliţiştii au relatat că în accident consumat cu puţin timp înainte de ora 9:00, au fost implicate o maşină Audi, în care erau patru persoane şi o dubă mică, cu care circulau alţi şase oameni.

Din primele informaţii reiese că oamenii mergeau la biserică, iar după cercetări, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Rutieră ne-a spus că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum acoperit cu zăpadă.

Mai exact, şoferul orădeanul L.I.A. (29 ani) rula cu maşina Audi A6 pe DN 76 şi, la o curbă deosebit de periculoasă, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum cu zăpadă, a pierdut controlul asupra direcţiei, a intrat pe contrasens şi s-a tamponat frontal cu duba Mercedes, condusă regulamentar din sens opus de către B.I.F. (29 ani), din Beiuş. 

Trei echipaje medicale de la Ambulanţa Oradea şi unul de la SMURD s-au deplasat la faţa locului. Dr. Emil Boţcău, unul dintre medicii din echipajele medicale ale Ambulanţei deplasate la faţa locului, dr. Hadrian Borcea, medic-şef la UPU – SMURD Bihor şi managerul Spitalului Judeţean, ne-au spus că, din fericire, victimele nu au suferit leziuni vitale care să le pună viaţa în pericol (suspiciuni de fracturi la mâini, contuzii diverse).

Victimele, femei şi bărbaţi, au vârsta între 17 ani şi circa 40 de ani, şi, după primul ajutor medical primit la locul accidentului, au fost asistate medical până la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean.
În jurul orei 11:30, victimele erau încă în curs de investigaţii, dar dr. Borcea aprecia că parte dintre ele nu vor necesita internare şi vor pleca acasă.

Din primele informaţii reiese că oamenii mergeau la biserică, iar după cercetări, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Rutieră ne-a spus că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum acoperit cu zăpadă. Mai exact, şoferul orădeanul L.I.A. (29 ani) rula cu maşina Audi A6 pe DN 76 şi, la o curbă deosebit de periculoasă, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum cu zăpadă, a pierdut controlul asupra direcţiei, a intrat pe contrasens şi s-a tamponat frontal cu duba Mercedes, condusă regulamentar din sens opus de către B.I.F. (29 ani), din Beiuş. 

Otilia Şandor



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor